La 77 de ani ă o prezentă extrem de agreabilă, (auto)malitioasă si idiosincratică, Kurt Vonnegut a vorbit publicului în prima miercuri din septembrie, cu ocazia lansării ultimului său volum de povestiri inedite, Bagombo Snuff Box. Acesta cuprinde proze scurte inspirate de experientele scriitorului în cel de-al Doilea Război Mondial, precum si din viata si preocupările americanilor în anii cincizeci, decada optimismului în masă, marcată de sloganul roz de la General Motors: "progresul este produsul nostru cel mai important". Pentru "umanistul" autodenuntat Vonnegut, cea mai valoroasă carte scrisă vreodată este Frankenstein de Mary Shelley, care vorbeste de fapt despre doi monstri ă al doilea este bomba atomică, anticipată de binecunoscutul personaj în sensul masinăriei infernale pe care omul o poate crea. Dovedindu-se acelasi iconoclast social, scriitorul a trecut, în aceeasi ordine de idei, în cadrul discursului, la epoca actuală dominată de televiziune. Pentru că a ajuns să ne ofere artificial prieteni si rude (aluzie transparentă la serialul Friends), probabil ar trebui să avem toti cei patru pereti tapetati cu televizoare, nu doar trei ca în Fahrenheit 451.
În zilele noastre, - a continuat Vonnegut ă proza scurtă, cîndva la fel de importantă ca poezia în secolul al optsprezecelea, a devenit o formă de artă perimată. De pildă, în perioada interbelică reprezenta principala modalitate literară de exprimare si reflectare a clasei mijlocii americane. A citi proză scurtă este ă a spus el ă la fel de sănătos ca si meditatia: pulsul devine mai rar si respiratia mai linistită - dar acest medicament nu se mai utilizează în America de astăzi.
Vorbind si avînd sala în fată ca un text în plină facere, Vonnegut a devenit un fel de Iago scenarial, manipulînd cu succes reactiile publicului. Respirînd alături de el în ritmul literaturii pe care o crea a
