Polemica iscată în ultima vreme în jurul paternitătii lui Brâncusi asupra unui număr de sculpturi necunoscute specialistilor este semnificativă si dincolo de miza (enormă!) a stabilirii adevărului. Încă o dată observăm cum dispute ce s-ar cădea să fie stiintifice deraiază în delir nationalist. Frizînd, la limită, impostura. Deloc întîmplător, printre sustinătorii paternitătii îi regăsim pe cîtiva dintre protocronistii de odinioară. Ca istoric literar ce mă pretind, am fost alarmat tocmai de prezenta în arenă a unor oameni binecunoscuti pentru fanteziile lor dubioase, cum ar fi aceea a asasinării lui Eminescu de către o cabală liberală, cu perfidul aport al lui Maiorescu. N-oi fi eu cel mai competent în Brâncusi, dar tărăsenia protocronică m-a pus pe gînduri. Cît despre personajul principal din toată această poveste, prefer să-i tac pînă si numele: el este un veleitar si un uzurpator de titluri si functii, specie destul de răspîndită astăzi, de profitor al haosului din institutiile de cultură. As minti, apoi, dacă m-as arăta foarte uimit de cautionarea de către revista Literatorul si de dl Fănus Neagu a unei farse ce poate deveni periculoasă. Invocarea beneficiului spiritual pe care natiunea l-ar avea de pe urma "ineditelor" lui Brâncusi si condamnarea ca răi români a celor care se îndoiesc tin de acelasi tip de argumentare ideologică păgubitoare nu numai pentru istoria intelectuală, dar chiar pentru prestigiul nostru national. Din fericire, grosolana si imorala campanie de îmbogătire pe căi ilicite a patrimoniului brâncusian (si, fireste, românesc si mondial) a primit o replică promptă din partea d-nilor C. Stănescu si C.R. Constantinescu în ziarul Adevărul. Apelul lor, absolut necesar, la calm si la circumspectie stiintifică i-a adus aproape în pragul unui proces de calomnie. Despre cel de intentie, ce să mai zic. El este, oricum, la modă. A soli