Nu ştiu dacă veşnicia s-a născut la ţară, sigur e că acolo spiritul întreprinzător e mai la el acasă decît oriunde în altă parte în România în tranziţie. Ţăranii par a fi trecut la economia de piaţă mai iute decît cei 15.000 de specialişti, başca iubitorii de IAS-uri şi de asociaţii agricole. Chiar dacă au primit pămîntul aşa cum l-au primit, chiar dacă nimic nu e sigur în privinţa asta, chiar dacă băncile îi cam ocolesc cînd e vorba de credite, chiar dacă nu prea au cu ce-l lucra, de lucrat îl lucrează cu sîrguinţă. Şi asta se vede cu ochiul liber în oricare din pieţele bucureştene. În fiecare sîmbătă, dimineaţa devreme, mă plimb ca Vodă prin lobodă în Piaţa Amzei. Îmi bucur ochii, aleg, mă tocmesc, intru în vorbă cu ţăranii, îi întreb de una de alta, cumpăr, vreau să ştiu dacă mai sînt comunişti prin satul lor, unii rîd sau îşi fac cruce, alţii cad pe gînduri, s-ar părea că mai sînt, naiba să-i ia, cine-i mai ştie. Ducă-se! Parcă niciodată toamna asta nu fu mai frumoasă, e acum un vers cu sens concret în piaţă. Legume, zarzavaturi şi fructe din belşug. Să le mănînci cu ochii. Marfă multă, curată, proaspătă, îmbietoare. Şi nu foarte scumpă. Pricepuţii suţin că, în preţuri comparate, piaţa e mai ieftină decît în 1989. Cît despre abundenţă şi calitate, nici nu se compară cu trecutul negru, sau roşu al noii revoluţii agrare. Pofta de cîştig şi concurenţa a diversificat oferta, calitatea. Concurenţa? Sigur că da! Economia de piaţă e... la piaţă. Se lasă pipăită şi putem urla: este! Ţăranii, cu oferta lor abundentă şi de calitate, au alungat din pieţe aprozarurile, sumumul mizeriei comerţului socialist cu legume şi fructe. Prin culturi succesive, au înmulţit şi au prelungit sezonul trufandalelor. S-au ambiţionat şi au reuşit să producă şi să ofere legume-fructe cu nimic mai prejos decît suratele lor de pe alte coclauri. Au adus şi seminţe tot de pe acolo. Ba au ad