La exact o săptămînă după ce la Bucureşti, în solemne întruniri politice, se proclamase nevoia unei generale mobilizări împotriva "pericolului naţional" reprezentat de forţele de stînga, un mare oraş, Braşovul, avea să intre sub teroarea izbucnirii unor violenţe de stradă incontrolabile şi de imprevizibile proporţii între două grupări duşmane, fiecare numărînd cîteva sute de indivizi înarmaţi şi hotărîţi să facă totul pentru a se termina unii pe alţii. Era, oare, confirmarea sumbrelor previziuni înfăţişate atît de patetic, atît de disperat, chiar, cu o săptămînă mai înainte? Capătă, oare, un chip concret monstrul ideologico-politic descris apocaliptic în adunările selecte, dar îngrijorate, din Capitală? Nicidecum. Între teoreticul "pericol naţional" desemnat la Bucureşti şi concretul pericol de la Braşov nu există nici o legătură. Absolut nici una - cu excepţia unui anumit gust pentru confruntarea de forţă şi "terminarea" adversarului, o dată pentru totdeauna. Între chemările imperative la formarea unui fel de "front popular" împotriva unui inamic politic prezentat ca întrupare a răului absolut şi determinarea celor două ample bande braşovene, fiindcă la Braşov se înfruntau două bande rivale, de a tranşa, printr-o sîngeroasă încăierare, chestiunea supremaţiei în oraş nu era, în definitiv, decît o diferenţă de specie, nu una de gen. Apropierile eventuale dintre cele două lumi, lumea politică şi lumea interlopă, nu pot fi însă continuate dincolo de constatarea existenţei acestui neaşteptat numitor comun, care este logica anihilării adversarului prin orice mijloace. Inevitabilă şi la locul ei în lumea interlopă, logica "zdrobirii" duşmanului pe toate căile posibile este una infinit primejdioasă în lumea politică. Dacă îngrijorarea partidelor din CDR faţă de ascensiunea în sondaje a PDSR este deopotrivă firească şi explicabilă înainte cu un an de marile scadenţe e