Ei sînt Excesul, noi Moderaţia... Foarte dragi dilemageni, Pornisem să vă scriu despre putere, dar mi s-a luat, după ce l-am auzit pe Andrei Gheorghe combătînd pe aceeaşi temă la radio Pro FM. Dacă nevoia de exprimare se află cumva într-o glandă a corpului uman, atunci băieţaşul ăsta suferă de o teribilă hiperfuncţie glandulară (aoleu, ce viperă sînt!). Dar nu-mi pare rău de subiect, fiindcă m-a adus exact la cel pe care vi l-aţi propus voi pentru săptămîna viitoare. Conflictul între generaţia mea şi cea de andreigheorghi. Admiţînd că eu mi-aş reprezenta generaţia (Noi: studenţi la începutul anilor 1980, maturi la începutul anilor 1990, nehotărîţi între a ne considera "tineri" sau "bătrîni" la sfîrşit de mileniu doi - ce definiţie cuminte, uşoară, curat margarină Yoghurta!), şi că andreigheorghele este un exemplar tipic al generaţiei sale (Ei: apăruţi pe piaţă cu zece ani mai tîrziu decît Noi). Ce nu ne place Nouă la Ei? Păi, sînt prea grăbiţi să se afirme ("individualişti". De, Noi am crescut "în spiritul muncii colective"! Mă rog, acum îi zice "team spirit", da' tot dracu' ăla e. Doar că miroase frumos a after shave, nu a sudoare proletară), sînt prea gălăgioşi (adepţi conştiincioşi, chiar dacă nu neapărat conştienţi, ai "aservităţii" - capacitatea de a-ţi exprima nevoile şi dorinţele în aşa fel încît să nu încalci drepturile celor din jur. Mda, pe Noi ne chinuie de-o viaţă modestia, aşteptăm să spună altul întîi ce daţi dracului de deştepţi sîntem), sînt prea uşuratici (îşi schimbă atitudinile, ideile, locurile de muncă şi nevestele, cu firescul natural al unui peisaj sub anotimpuri. Faţă de Noi, pătrunşi bine de importanţa consecvenţelor de tot felul - "ai noştri ca brazii", fie iarnă, fie vară, tot atît de verzi şi de lemnoşi), sînt prea... Prea! Ei sînt Excesul, iar Noi ne considerăm Moderaţia, adică Echilibrul. Şi fiindcă aşa am învăţat la şcoală, că to