O lume lipsită de simetrie, cu un singur pol al puterii, nu convine nici unora dintre deţinătorii acestei puteri: politicienilor, proprietarilor marilor corporaţii şi militarilor din Statele Unite. Încă din iulie, Charles A. Kupchan, profesor la Georgetown University, membru în Consiliul pentru relaţii externe, scria în revista The National Interest din Washington: "Dincolo de orizont se vede o lume cu mai multe centre de putere. În ultimele cinci decenii, produsul economic al Statelor Unite a scăzut de la jumătate din producţia globală, la un sfert din ea, şi printr-un proces lent, dar persistent, puterea economică şi militară va continua să se redistribuie şi în anii următori. China în plină evoluţie şi Piaţa unică europeană, în care circulă o monedă unică, vor contrabalansa puterea americană. Presupunînd că în Uniunea Europeană se va aprofunda nivelul de integrare şi numărul membrilor săi va creşte, influenţa ei financiară şi comercială o va egala pe cea a Americii". Perspectiva americană e tonică: statele membre ale Uniunii Europene au reuşit să combine, într-o existenţă relativ confortabilă, atributele suveranităţii cu obiectivele unei politici economice comune. "Faptul că noile democraţii europene aşteaptă cu nerăbdare accesul în Uniunea Europeană dovedeşte clar atracţia exercitată de această construcţie. Iar perspectiva admiterii furnizează impulsurile necesare rezolvării disputelor din Europa Centrală şi de Est". În aceste condiţii, autorităţile americane consideră că dependenţa strategică a Europei faţă de Statele Unite nu mai este nici necesară, nici de dorit şi sînt întru totul de acord cu declaraţia lui Tony Blair, prim-ministrul Marii Britanii: "Noi, europenii, nu trebuie să mai aşteptăm ca Statele Unite să se amestece în toate gîlcevile din curtea noastră interioară" (Discurs la Royal United Services Institute, 8 martie 1999). O comunitate transa