Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul este somat de prefect sa intre in legalitate cu terenul pe care se construieste McDONALD'S

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 2 octombrie 1999 ·

Schitele cadastrale eliberate de OCAOTA Suceava arata clar ca Primaria a concesionat un teren aflat in proprietate privata. Proprietarul terenului, prin reprezentantul sau legal, solicita sistarea constructiei si readucerea terenului in starea initiala. Sofroni nu vrea sa dea lamuriri decit in conferinta de presa de saptamina viitoare. Cotidianul nostru a prezentat, la inceputul lunii trecute, solicitarea unui cetatean al municipiului Suceava de sistare a constructiei restaurantului McDdonald's din parcul Sipote, pentru ca terenul concesionat de Consiliul Local pentru realizarea acestei constructii se afla, in parte, in proprietate privata. El a pus atunci la dispozitia ziarului "Monitorul" o serie de acte doveditoare, printre care procesul verbal de punere in posesie, datind din anul 1992, extrasul de carte funciara, adeverinta de proprietate, precum si chitanta care dovedeste achitarea impozitului pe anul in curs pentru terenul aflat in discutie, in suma de 1,5 milioane de lei. "Va rugam sa luati de urgenta masurile necesare pentru intrarea in legalitate" Problema terenului pe care urmeaza sa fie amplasat Restaurantul Mc DONALD'S a ajuns si pe masa prefectului judetului Suceava, Vasile Ilie, care a transmis Primariei Municipiului Suceava adresa cu numarul 11132 din 1 octombrie 1999 prin care solicita primarului Constantin Sofroni sa ia de urgenta masurile necesare pentru intrarea in legalitate in ceea ce priveste statutul terenului concesionat catre Mc DONALD'S, in conformitate cu prevederile legii 219/1998, privind regimul concesiunilor. Prezentam cititorilor continutul acestei adrese: "Urmare verificarilor efectuate cu privire la modul in care s-a restituit in proprietate doamnei GROSSMANN KLARA din municipiul Suceava suprafata de 0,14 ha (n.r. - suprafata aflata in discutie), teren situat in intravilanul municipiului Suceava care, dupa punerea in posesie si resp

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 17 minute
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 2 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

News.ro acum o ora
BBC a anunţat că a depus o plângere la gigantul american Apple în legătură cu ştiri false generate de inteligenţa artificială (AI), distribuite pe iPhone-uri şi care i-au fost atribuite în mod incorect, conform The Guardian. Apple Intelligence, un s

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 2 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Războiul din Ucraina, ziua 1025. Drone ucrainene lovesc o zonă de depozitare a combustibilului din centrul Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Drone ucrainene au atacat o instalaţie de infrastructură care depozitează combustibil în regiunea Oryol din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spărgând ferestrele unor case, a declarat guvernatorul regional Andrei Klychkov sâmbătă dimineaţă, p

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 11 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horoscop pentru sâmbătă, 14 decembrie 2024. Relațiile cu prietenii se vor schimba pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Finalul acestei saptamani iti poate aduce calatorii pe distante scurte la rude si prieteni apropiati. Prudenta la drum, indiferent ce mijloace de locomotie folosesti! Discutiile cu cei apropiati sunt tensionate si se pot relua teme mai vechi.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 12 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 13 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 11 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°
Feedback
Feedback