Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerea Tehno-Star se apropie de final

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 3 octombrie 1999 ·

•Un triunghi al Bermudelor Iasi-Rediu-Miroslava in care dupa 9 ani, TehnoStar si legea 18 a adus la disperare multi cetateni

Fosta ferma a partidului devenita SC Agroservice SA iar in 1997 dupa divizare denumita SC TEHNO-STAR SA a avut in administrare la 1 ianuarie 1990 suprafata de 1712 ha teren agricol. O parte din acest teren a apartinut fostului CAP si ca atare intre 1991-1998 a fost predat municipiului Iasi, comunei Miroslava si comunei Rediu. Zeci de cetateni din comunele amintite au umblat ani pentru a putea intra in posesia pamintului, pamint care in tot acest timp a avut o situatie neclara. Ca intr-un adevarat triunghi al Bermudelor, pamintul dintr-un loc apare in altul, el a suferit chiar o dilatare, s-au emis titluri de proprietate si celor ce aveau dreptul si unora care nu aveau, s-a schimbat amplasamentul terenurilor etc. Aceasta situatie a fost generata de confuzia intre doua foste mari mosii, dezinteresul primariilor implicate dar in principal de conducerea SC Tehno-Star SA care, ca firma cu capital integral privat a avut interesul de a obtine cit mai mult pamint in conditiile in care terenurile in discutie, situate la marginea Iasului, au o valoare foarte mare.

Chiar daca situatia dateaza de mai multi ani, recent ca urmare a unui memoriu a 44 de familii din comuna Miroslava prin Ordinul nr. 215/18.06.1999 emis de prefectul Florin Vitan s-a dispus inceperea unei anchete cu privire la situatia semnalata.

Toate drumurile duc la Sc Tehno-Star SA

Obiectivele acestei anchete s-au desprins atit din cele semnalate de petitionari cit si din lucrarile comisiei constituite prin ordinul mentionat: legalitatea pretentiilor emise de petitionari, legalitatea validarii tuturor anexelor 19 la SC Tehno-Star propuse de cele trei comisii: Iasi Miroslava si Rediu, clarificarea juridica a marilor mosii din zona: I.C.Teo

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°