Imagologia este, în ultimul timp, "tentatia" care animă eseistica de peste tot. Nu a rezistat ispitei nici Daniel Vighi care îsi intitulează nouă productie Tentatia orientului, Studii de imagologie. Orientalismul românesc ar implica o discutie nesfârsită si o carte pe măsură, însă autorul în cauză îsi delimitează clar teritoriul: o anume literatură (Peltz, Istrati, Vinea etc.) mai putin cunoscută de cititorul de rând si, în general, foarte putin comentată. Poate de aceea o nuantă exotică a cărtii este însăsi alegerea bibliografiei.

Cartea sa cuprinde câteva voci distincte, lucru destul de rar întâlnit într-o carte de studii. Există un Vighi teoretician si filosof care nu-si intră deloc în rol pentru că tema aleasă nu-i permite abstractia. Apare si un Vighi excelent comentator de texte ă observatii extrem de fine se adaugă neîntârziat citatelor din Istrati sau Sadoveanu. Si nu în ultimul rând trebuie amintită latura de comentator social. De altfel, autorul oferă, din această ultimă perspectivă, un motiv extrem de serios pentru care orientalismul românesc merită discutat: "Există o superioritate calmă a conlocuitorilor mei de provincie istorică, mă refer la Transilvania si Banat, care mă cam plictiseste, are si ea o anume suficientă, mai ales că avem încă de perseverat spre occidentalismul revendicat de unii (ardelenii) în dauna altora (regătenii)".

Dimensiunea teoretică a cărtii este dominată de contradictiile fundamentale din istoria culturii române: traditie si modernitate, forme si fond, semănătorism si Lovinescu, acceptarea sau neacceptarea Occidentului. Orientalismul, se situează printr-un soi de încăpătânată "logică himenală", cum ar spune Derrida, mereu la mijloc, mereu ca un prag incert între contradictii: spiritul oriental pare "în termenii disocierilor lovinesciene (...), mai degrabă, un fel de sincronism autohtonizat