...În ziua aceea dobrogeană - o zi nomadă - avuseserăm ghinion. Ne tot învîrteam cu un mort în masină. Nu stiam ce să ne mai facem cu el. Îl plimbasem asa cu noi, în microbuzul nostru TV, prin vreo trei locuri si pe la un fel de spital, si nimeni nu voise să-l primească, nu aveau morgă...

Astfel încît, Z., de la Zorel care murise de inimă subit, după ce toată ziua ne bătuse la cap cu teoriile lui, tăcuse în fine. Dar cu ce pret...Abia peste cîteva minute bune, cineva din dubita fatală, zgîltîindu-l, îl făcuse să se prăvălească jos de pe banchetă, la o hurducătură mai mare a masinii. Abia atunci ne dăduserăm seama că o mierlise, si era pe la sfîrsitul lui iulie, o zi de foc.

Si-acum, în masina trasă pe dreapta soselei judetene nepietruite, sub un copac bătrîn, o salcie scorburoasă, rătăcită pe acolo, ne uitam de jos la el, cum sedea pe bancheta microbuzului, întins cu mîinile pe piept, cu chelia lui mînjită de noroi, probabil de la căzătură. Soferul, Viorel, un tigan mereu voios, îi tinea mortului la căpătîi o lanternă aprinsă, în loc de lumînare. Se dusese Z. Tot asteptam să se trezească, să ne facă cu ochiul, să ne spună unul din bancurile lui. Nimic, nimic, nici o miscare. Cu eternitatea nu-i de glumit. Pînă să i se facă rost de un cosciug, unul normal, nu lădoiul de făină aruncat la vechituri, împrumutat din curtea unei alimentare, pe care o reînnoiau,... trecuse ceva timp.

Cît tinuse priveghiul acela fortat, am revizuit în minte întîmplarea, cu gîndul să scriu o poveste, vreo schită sau chiar vreo piesulică, pentru teatrul nostru ambulant. Dacă ar fi iesit o piesulică, neapărat comică, pe care as fi numit-o O zi cu ghinion, trebuia mai întîi să schitez o poveste, care ar fi început asa:

În ziua aceea dobrogeană, - o zi de nomazi, sau o zi nomadă, - cum vreti, avusesem ghinion. Murise Z.,