Drama muzicală de odinioară s-a transformat încet, dar sigur, în decursul timpului si-a cucerit treptat piata literaturii, a spectacolului teatral, a filmului si a televiziunii. Initial un divertisment artistic, ea a devenit o specie populară, care nu mai tine aproape deloc de artă. Melodrama actuală poate fi considerată, cel mult, ca apartinînd zonei "consumului", aceea care pune laolaltă productii extrem de diferite, mizînd toate pe succesul la publicul larg, indiferent de valoare. Anumite elemente comune pot fi, desigur, constatate în aceste productii, care nu urmăresc să socheze, ci să flateze gustul dominant si care inovează totdeauna doar înlăuntrul unui conformism bine calculat.

Există mai multe definitii ale melodramei, unele valabile atît pentru aceea din teatrul si nuvela romantică ale secolului XIX, cît si pentru specia modernă, mult mai diversă practic fără frontiere de gen. Problema mea, în acest articol, e mai putin aceea de a o defini încă o dată si mai mult aceea de a descoperi, prin intermediul caracteristicilor ei, motivele care o fac atît de populară. Am în vedere toate categoriile de melodramă, de la cea literară la telenovelele care fac deliciul milioanelor de fani t.v. E vorba de un fenomen social, nu de o simplă modă. Întrebarea este ce anume asigură succesul imens al acestei adevărate industrii, mondializată înaintea altora, pe care toată lumea o cunoaste, dar putini au analizat-o.

La mijloc este, cred, o confuzie de planuri: melodrama nu contează pe artistic, ci pe sentimental. Ea apelează la situatii si la personaje care stîrnesc emotii asa zicînd brute si suficient de universale pentru a frînge inimile în absenta medierii artistice. E de-ajuns să ascultăm o mamă care si-a pierdut copilul sau să ne cutremurăm la suferinta unui tînăr condamnat la moarte de o boală incurabilă sau să participăm la