Doina Jela: De ce ati ales titlul acesta?

Monica Lovinescu: La apa Vavilonului, sezusem si plînsem. Ce imagine a exilului e mai grăitor-biblică decît aceasta? Or, cum viata mea s-a desfăsurat în cea mai mare parte sub semnul exilului, titlul mi

s-a impus de la sine. Cu atît mai mult cu cît m-am străduit să adaug cîteva file ă pe care-mi îngădui să le găsesc nu lipsite de importantă - la istoria unui fenomen nemaicunoscut la noi în asemenea proportii; un exil de mii si mii de români răspînditi pe atîtea ape al Vavilonului de-a lungul a vreo jumătate de secol.

D.J.: Puteti explica formula cărtii Dvs.? Ce este ea, care nu e un jurnal, care nu e nici o carte de memorii, fiind în acelasi timp si una si alta?

M.L.: Dacă titlul nu ar fi fost luat, mă gîndisem să intitulez cartea "Jurnalul unui Jurnal". Dar de fapt, pe multi ani este si "Jurnalul absentei unui Jurnal". Cred că dumneavoastră ati definit substanta acestor pagini mai bine decît as putea s-o fac eu. Nu e jurnal deoarece cotidianul nu e respectat. Nu sînt "memorii" deoarece cotidianul se impune totusi în filigran pe marginea comentariului asupra lui. Nu cred că există vreo formulă care să epuizeze această încercare de privire critică asupra trecutului personal. Sînt însă aproape sigură că, izvorît din dorinta de a-mi corecta existenta ă sau firea -, această notatie sau rememorare critică a sfîrsit prin a avea prioritar un alt tel. Exilul e spatiul cel mai cedat uitării. Cum spuneam mai sus, el reprezintă si un fenomen pînă acum unic din istoria noastră. N-am scris o istorie a lui, dar mi s-a părut nedrept ca atîtea fiinte să-si fi consumat aici esecurile si ratarea fără ca să lase vreo dîră pentru viitor. Noi, ultimii lor contemporani, îi mai stim încă. Sîntem datori să le trimitem fie doar umbra ca să se poată înscrie în marele catalog al "oamenilor care au f