"Si dacă realitatea s-ar dizolva sub ochii nostri? Nu în neant, ci în mai real decît realul, în triumful simulacrelor?" O întrebare care multora li se va părea, încă, absurdă, dar nu si celor iesiti dintr-o sală de cinematograf unde au fost asaltati, timp de vreo oră si ceva, de fantasmele unei hiperrealităti electronice precum cea din filmul Matrix, bunăoară. Apăsînd vîrtos caldarîmul, ori pipăind conturile corpurilor solide din jur, pentru a-si garanta că mai sînt, totusi, între limitele unui univers concret si stiut, real, acestia din urmă, spectatorii utopiilor si distopiilor cinematografice de ultimă oră, vor reflecta, cu sigurantă, oricît s-ar teme să o recunoască, la întrebarea cu pricina. Interesant este că ea a fost rostită cu mai bine de zece ani în urmă, de Jean Baudrillard, în Celălalt prin sine însusi, campionul teoretic al predictiilor sumbre despre un viitor al simulacrelor absolute, fără continut si fără miză ontologică. Epuizată de o acută "encefalită electronică", spre a folosi o expresie elocventă a filozofului, lumea aceasta pe care o cunoastem cu totii se dizolvă si se comprimă deopotrivă, cauterizată de arderile noastre interioare, ca fiinte profund alienate de tehnologia pe care am creat-o, precum si de artificiile pe care le-am pus tot noi în joc, dornici de a trăi într-un univers al spectacolului. Care, iată, moare la scenă deschisă, sustine Baudrillard. Dar, de fapt, nu despre moarte în sensul familiar, cu toate cuvenitele conotatii religioase, e vorba aici, ci mai curînd despre o dizlocare greu de explicat, o trecere către o altă formă, un alt stadiu de existentă.

Impresia mea este că idei precum cele ale lui Baudrillard trec prea putin observate la noi, poate si pentru că sîntem atît de disperat agătati de o cultură modernistă, refuzînd să îi întelegem anacronismul. Celălalt prin sine însusi a apărut în tr