Într-o societate încă neaşezată, violenţa socială ne surprinde prin ineditele (şi inepuizabilele) ei forme de manifestare. De aceea ne-am adresat unor specialişti, din domenii diferite, pentru a ne lămuri asupra tipologiei, motivaţiilor şi posibilităţilor de diminuare a violenţelor. Agresiunea publicului asupra privatului Sorin Rădulescu, sociolog: Societatea românească se confruntă cu o multitudine de forme de violenţă, atît în spaţiul public, cît şi în cel privat. În cadrul privat, ne referim la violenţa domestică, ce nu include doar bătaia partenerului de cuplu, ci şi maltratarea bătrînilor sau a copiilor de către susţinătorii legali. Interesant este că familia a fost privită, decenii de-a rîndul, ca un leagăn al liniştii, al securizării împotriva agresiunilor din spaţiul public. Astăzi, din păcate, aceasta a devenit un adevărat leagăn al violenţei. Se întîmplă aşa pentru că familia este o cutie de rezonanţă cam pentru tot ce se petrece la nivel social. Nu mă refer la sărăcia ca atare; sînt familii sărace care trăiesc foarte respectabil. La baza violenţelor stau modelele: de obicei, familiile unde se comit violenţe perpetuează violenţa. Dacă o persoană a fost, în copilărie, crescută în codul violenţei, ea va antrena, la rîndul ei, alte violenţe. Sociologic, violenţa poate fi explicată prin modele culturale. Pe de altă parte, pentru persoanele aflate în criză, violenţa este o soluţie: ea rezolvă problemele pe care respectivii le au într-un anumit moment. Violenţa este folosită ca o soluţie faţă de stres, faţă de lumea în tranziţie. Sigur, la nivelul societăţii, din perspectiva celui din afară, reprezintă o problemă. Emile Durkheim, cunoscutul sociolog, spunea că o cultură sau o subcultură se poartă aşa cum trebuie: adică în raport cu propriile norme. O altă tendinţă ce se poate constata este aceea de schimbare calitativă a manifestărilor violente. De pildă,