Din Lumea Necuvantatoarelor. Promisiunea. - "Stii, Cipolino, cand voi creste mare si voi avea o casa a mea, tu vei fi cel mai rasfatat catel. O sa-ti cumpar toate bunatatile pe care le vezi doar la televizor, in reclame, tot ce vrei. Zgarda ta va fi cea mai frumoasa si perna pe care vei dormi o s...
Din Lumea Necuvantatoarelor
Promisiunea
- "Stii, Cipolino, cand voi creste mare si voi avea o casa a mea, tu vei fi cel mai rasfatat catel. O sa-ti cumpar toate bunatatile pe care le vezi doar la televizor, in reclame, tot ce vrei. Zgarda ta va fi cea mai frumoasa si perna pe care vei dormi o sa fie din catifea rosie. Ce zici, iti place? Dar acum lasa-ma, te rog, nu mai am timp de joaca. Trebuie sa invat si sa merg la scoala, ca sa am bani pentru a-mi indeplini promisiunea".
O banala promisiune facuta de un baietel de 12 ani celui mai bun prieten al sau, si singurul, de altfel. Bunicii nu aveau timp sa-i tina companie, gospodaria lor era mare si greu de ingrijit. Ii ajuta si nepotul, dupa puterile lui, dar uneori baiatul simtea nevoia unui suflet de prieten. Casa pustie, fara bunicii plecati la munca campului, il apasa. De aceea, un ghemotoc de catelus, cu ochi rotunzi ca niste bumbisori negri, a adus o raza de soare in inima baiatului. De acum nu mai era singur, avea un prieten. Cipolino il asculta, privindu-l cu ochii lui blanzi, si parca intelegea totul. "Sigur, baiatul a inceput scoala, nu mai este in vacanta, trebuie sa invete." Si pleca cu ochii in jos, ca baiatul sa nu-i vada tristetea din ei. "Va veni o alta vacanta si ne vom juca iarasi impreuna toata vara", incerca Cipolino sa se consoleze in curtea ramasa parca fara viata, dupa ce zgomotul masinii in care se urcase prietenul lui nu se mai auzea. Asa au trecut vacantele. Strigate de bucurie, latraturi vesele de intampinare, tristete grea din partea amandurora la pleca
