Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Justitiei a promis ca se va implica in deblocarea dosarelor de la TEPRO

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 11 octombrie 1999 ·

Profitind de vizita la Iasi a ministrului Justitiei, Valeriu Stoica, un grup de aproximativ 50 de fosti si actuali angajati ai SC TEPRO SA, membri ai Sindicatului liber TEPRO condus de Virgil Sahleanu, au pichetat in cursul dupa-amiezii de simbata sediul Prefecturii din Iasi. A fost pentru a doua oara in ultima saptamina cind sindicalistii de la TEPRO au apelat la aceasta forma de protest, dupa ce, in dimineata zilei de marti, au pichetat sediul Parchetului, motivul principal fiind acelasi: deblocarea dosarelor cu privire la activitatea directorului general Andreiu Catoiu si a fostului lider de sindicat, Dan Andronache. "Ne-am intilnit cu ministrul Stoica pentru a vedea in ce masura se poate urgenta deblocarea dosarelor de la Procuratura, legate de neregulile de la TEPRO SA. In acest sens, am inminat ministrului Justitiei un memoriu si am reusit sa obtinem promisiunea acestuia ca se va implica in acest caz. O alta problema pe care am ridicat-o a fost cea legata de neregulile semnalate incepind cu incheierea contractului de vinzare - cumparare intre FPS si Zelezarny Veseli SA si a situatiei extrem de grave in care a ajuns SC TEPRO SA.", ne-a declarat Virgil Sahleanu. Prezent si el la Iasi, presedintele PNL, Mircea Ionescu Quintus, s-a intretinut timp de citeva minute cu protestatarii, promitind ca se va implica si el in acest caz.

In alta ordine de idei, in cursul acestei dimineti, la sediul SC TEPRO SA va avea loc o adunare a tuturor membrilor de sindicat, care inca mai figureaza ca angajati ai acestei unitati. Alaturi de numirea comisiei ce va reprezenta Biroul Executiv al Sindicatului liber TEPRO in fata conducerii, pentru renegocierea contractului de munca si a grilei de salarizare, pe ordinea de zi mai figureaza si alte aspecte legate de activitatea acestui sindicat.

Mihai ANDREI

Profitind de vizita la Iasi a ministrului Justitiei, Valeriu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum 36 minute
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Centristul François Bayrou, un aliat al lui Emmanuel Macron, a fost numit prim-ministru al Franţei

News.ro acum 40 minute
François Bayrou, un vechi politician de centru şi un aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost numit vineri în funcţia de prim-ministru al Franţei, după ce votul istoric de neîncredere de săptămâna trecută a pus capăt coaliţiei minoritare de sc

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Direcţia Generală Anticorupţie lansează campania „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”

G4Media acum 54 minute
Direcţia Generală Anticorupţie a lansat, vineri, campania naţională de prevenire a corupţiei „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva” care are ca scop principal creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei şi de a descuraja practici

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum 41 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Primarul unei comune din Prahova şi fratele său, reţinuţi într-un dosar deschis după moartea unui adolescent înecat într-o balastieră ilegală

News.ro acum 4 ore
Primarul comunei prahovene Podenii Noi, Mihai Alionte, şi fratele acestuia au fost reţinuţi pentru mai multe infracţiuni, între care ucidere din culpă şi fapte legate de nerespectarea Legii apelor. Cei doi sunt acuzaţi că au exploatat ilegal agregat

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°