Cartea de memorialistică a psiho-lingvistei Tatiana Slama-Cazacu demonstrează că - uneori ă strictă specializare într-un domeniu nu este de ajuns, nevoia de a fi si "altceva", de a arăta si alte "laturi" ale personalitătii noastre devenind în unele cazuri manifestă.
În ceea ce o priveste pe Tatiana Slama-Cazacu încercările sale literare datează din anii adolescentei si sînt continuate mai tîrziu cu publicarea unei nuvele care a fost si premiată ex aequo cu Capul de zimbru de Vasile Voiculescu. Acesta a fost debutul literar propriu-zis al autoarei, moment după care tot ceea ce a scris în acest domeniu a rămas în sertar, întreaga sa activitate publicistică fiind dedicată exclusiv stiintei.
Un copil în vechiul Bucuresti (volum apărut la Editura "DU Style" la începutul anului) este rezultanta pasiunii timpurii pentru literatură a Tatianei Slama-Cazacu, dar scrierea cărtii a mai avut si o altă motivatie, poate mai profundă: iubirea pentru mama "sensibilă" si "bună" care, cu o discretie rară, a vegheat nu atît copilăria fetei, ci si formarea intelectuală si morală a acesteia.
Recunostinta fată de fiinta exceptională ce si-a pus amprenta asupra existentei atît a copilului, cît si a adultului de mai tîrziu s-a manifestat pînă la Un copil în vechiul Bucuresti în dedicatiile continute de volumele de psiho-lingvistică ale cercetătoarei, însă ea, această recunostintă i-a părut insuficient arătată în niste simple dedicatii care puteau trece drept conventionale.
Cartea, scrisă în anii maturitătii cînd întelegerea lucrurilor este autentică, nu vrea să fie expresia unui sentimentalism ieftin, dar nici să se ascundă în spatele unei durităti "masculine", nici să-si retină ipocrit trăirile "feminine".
Sinceritatea, franchetea sînt armele (cu două tăisuri, ce-i drept) pe care scriitoarea le mînuieste în încercarea de a face să învin
