În nr. 38 al revistei noastre, prezentînd noua carte a lui Günter Grass, Secolul meu, Rodica Binder îl numea pe scriitor "eternul candidat german la Nobelul pentru literatură". Zece zile mai tîrziu, formularea nu mai era valabilă: întreaga lume afla că eternul candidat e, în sfîrsit, laureat. Cronicii personale, alcătuite din o sută de istorioare, cîte una pentru fiecare an al acestui veac, i se adaugă astfel un happyend biografic nu tocmai banal. Si, pentru prima oară după multi ani, criticii, jurnalistii si cititorii de pe mapamond nu mai sînt luati prin surprindere: numele lui Günter Grass le e tuturor cunoscut, nu doar de pe copertele cărtilor lui, ci si din polemicile declansate de el, pe care toba (nu totdeauna de tinichea) a mass-mediei le-a făcut auzite pe toate continentele.

Ideile politice ale lui Günter Grass, aprobate sau violent contestate, nu-i pot pune în discutie calitatea de mare scriitor al acestui veac, astfel încît premiul acordat cu cîteva zile înaintea împlinirii vîrstei de 72 de ani nu e un cadou, ci o binemeritată recunoastere a valorii lui literare. Chiar dacă a nedreptătit scriitori cu valoare cel putin similară - să-i numim pe cîtiva dintre cei mai cunoscuti la noi: Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Michel Tournier, Norman Mailer, Carlos Fuentes, Ismail Kadare, - optiunea Academiei Regale Suedeze (adeseori criticată că dă o pondere prea mare criteriilor extraliterare) are în acest an deplină acoperire.

Cum în putinul timp de la anuntarea laureatului si pînă la predarea sumarului revistei n-am găsit nici un germanist dispus să prezinte biobibliografia lui Günter Grass - si cu această ocazie am constatat cît de putini germanisti ne-au mai rămas -, m-am văzut nevoită să o compilez din sursele avute la dispozitie, asa că cer iertare pentru eventualele lacune de informatie. Fireste, ca si în cazul premiatilor N