Tabloul cinematografic autohton, în prag de 2000, după un deceniu de la "eliberare", e mai dezolant decît în cele mai sumbre previziuni; filmul românesc devine o notiune tot mai abstractă, premierele unui an se pot număra pe degetele de la o singură mînă.

După un sir de organizări ă dezorganizări ă reorganizări ă legiferări ă vociferări ă mutări ă permutări s.a., a apărut, în fine, pe piată, un nou film românesc, Faimosul paparazzo.

Într-un climat în care ducerea la bun sfîrsit a unui film tine de eroism, senzatia criticului prezent la linia de sosire e aceea că autorii ar trebui întîmpinati mai degrabă cu flori si cu asistentă medicală specializată, decît cu cronici! Florile i-ar reveni, în acest caz, în primul rînd lui Nicolae Mărgineanu, cineast de o nedezmintită seriozitate (aflat la al zecelea lungmetraj), un ardelean get-beget care s-a dovedit, iată, mai "ager" decît alti confrati dîmboviteni, punînd pe picioare -, se pare, cu succes -, asa-numitul AGER FILM SRL (care e si unul din producătorii noii premiere). L-am întrebat, la conferinta de presă, pe producătorul Nicolae Mărgineanu, ce procent din investitie se recuperează, în mod normal, în urma difuzării filmului în România -, si am aflat că (mai) nimic! Singura sursă posibilă de recuperare a investitiei (ca să nu vorbim de cîstig) ar fi difuzarea externă, intrarea în circuitul comercial; or, se stie, pe piata internatională "filmele românesti" nu prea au căutare. În aceste conditii, te întrebi care ar mai fi ratiunile pentru care un investitor autohton, oricît de cinefil si de setos de mecenat ar fi, si-ar mai "băga banii" într-un film, cu atît mai mult cu cît "reglementările fiscale" nu favorizează, în nici un fel, acest tip de investitii... (Ar fi fost culmea!) Problema care se pune filmului românesc de azi e problema strictei supravietuiri (aici un umorist ar putea veni