În interferenta cvasi-generală, astă vară se întorcea deci în Rusia una din figurile cheie ale disidentei ruse: Zinoviev. E drept atât de atipică încât ne putem întreba dacă termenul de disident i se potriveste. După un prim si voluminos roman, Înăltimile prăpăstioase, care părea a ne dărui un Swift al comunismului, Zinoviev a devenit repetitiv până la obsesie. La început ideile sale fixe păreau simple si tenace provocări. Ele s-au dovedit însă, cu o singură exceptie, tulburări de-a dreptul psihiatrice. Exceptia este afirmatia stăruitoare si insolită că există cu adevărat un "om nou" dăltuit de comunism. Prima oară când a pretins-o, a părut o aberatie însă oricine a putut-o verifica din plin în ultimul deceniu. Elogiul lui Stalin, excrescentă barocă, era în fond sincer. În cartea scrisă de Vladimir Bukovsky după ce a consultat arhivele Comitetului Central, aflăm si cheia acestor excese. Lui Zinoviev, Andropov în persoană a insistat să i se dea drumul în Occident. Cumulând alcoolismul cu mania grandorilor, ar fi riscat să fie internat într-un spital psihiatric, din cauze strict medicale transformându-se astfel pentru Occident într-un caz politic. Nu se stia până la această revelatie că anomaliile psihice precedaseră disidenta, se presupunea invers. Că ceva nu mergea se constatase la aparitia în Franta a celui de al doilea roman al lui Zinoviev. Mă aflam si eu la conferinta de presă unde Zinoviev a declarat, tensionat, că i-au fost răpite sotia si fetita de către KGB. Senzatie în sală, ploaie de întrebări, telefoane grăbite pe la redactii. Atasata de presă a editurii s-a străduit să-i calmeze pe cei de fată: sotia lui Zinoviev îsi luase fetita si se mutase cu ea pe aceeasi stradă, la niste vecini si prieteni, convietuirea cu Zinoviev devenindu-i insuportabilă din cauza stării lui de nervi

Deci reîntoarcerea lui Zinoviev în Rusia nu ne poate a