ASa cum aminteam si în articolele din numerele trecute, stagiunea 1999-2000 a început. Teatrele din Bucuresti si din tară îsi anuntă, rînd pe rînd, premierele. Asa se face că de curînd si Theatrum Mundi si-a invitat publicul la premiera Don Juan moare ca toti ceilalti de Teodor Mazilu, în regia tinerei Alice Barb, spectacol găzduit de Teatrul National din Bucuresti, la Sala Atelier. Piesele lui Teodor Mazilu au oferit de-a lungul timpului sansa regizorilor de a crea momente spectacologice de referintă. În 1964, Lucian Pintilie monta la Bulandra Prostii sub clar de lună si Dinu Cernescu punea în scenă la Comedie Somnoroasa aventură. Între 1970 si 1978, autoritătile - prin cenzură - l-au interzis pe Mazilu, considerîndu-i satira un pericol. Lumea cu semn negativ din piesele dramaturgului nu era tocmai pe plac. După '78 se observă, în mod paradoxal, o revenire în fortă a lui Mazilu printre optiunile regizorale si ale directorilor de teatre: Sanda Manu pune în 1978, la Teatrul National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, Frumos e în septembrie la Venetia, regretatul George Rafael montează la "Nottara", în acelasi an, Cinci romane de amor, iar un an mai tîrziu Mircea Cornisteanu regizează, tot la "Nottara", Mobilă si durere. Este montat si în tară, cam în aceeasi perioadă: Nicolae Scarlat face la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, Somnoroasa aventură, Cristian Hadjiculea la Iasi, Acesti nebuni fătarnici, iar atît de specialul Aureliu Manea face la Cluj O sărbătoare princiară. Putem spune că a fost cu adevărat un moment Teodor Mazilu în teatrul românesc. Dar, încet-încet, a intrat iarăsi într-un con de umbră, ce s-a mentinut si după '89. Nici regizorii din vechea generatie, nici cei din noua generatie, nu s-au mai apropiat de acest dramaturg sau dacă au făcut-o aproape, prin exceptie, primul impuls a fost actualizarea. Rezultatul, un melanj nu prea feric