După ce am asteptat două ore în biroul împodobit cu tot felul de fotografii de celebrităti literare (de ex. Hemingway cu un peste dolofan în undită), am fost poftit la sef. M-am pieptănat repede, mi-am pipăit nodul cravatei si intrînd m-am împiedicat de un covor gros în culori fascinante. Am fost silit să zbor si am aterizat în genunchi lîngă jiltul pe care se odihnea ^stăpînul^. Acesta era un exemplar deosebit al rasei noastre. Avea niste picioruse foarte scurte si subtiri pe care le bălăbănea de pe tronul prea înalt, un cap ca un ou de pichere de care erau lipite două urechi de plastic roz si, atasate în loc de obraji, două gogosi berlineze rumenii. Mă prinse de umeri, stopîndu-mi avîntul, si mă trase să mă ridic: "Atîta respect nu mi se cuvine. Să cazi chiar în genunchi în fata mea. Sezi!" Nu mă săturam să-l privesc, asa că a fost cît pe aci să mă asez între două scaune. Mă cuprinse un rîs amar. "De ce rîzi?" ă "Rîd fiindcă jucăm împreună o comedie clasică, de atîtea ori repetată." Scriitorul, de obicei tînăr, tremură asteptînd la usa ^stăpînului^ cu creatia sa în brate; el mai speră, desi cunoaste piesa ce i se pregăteste. Am asteptat si eu crispat să intru în scenă. "Vorbesti cam mult." ă "Ce e? V-am stricat poate ora de teatru? Cu toate că vă plictisiti, cînd ascultati zilnic cererile si lăcrămatiile, se vede că gustati puterea care vă umflă toate fibrele cu dulceata orgoliului." Mi se uscase cerul gurii si limba. Voiam să-i mai spun niste ^vorbe tari^, dar nu reusii să produc altceva decît un suspin din adîncul inimii. "Oftezi, he?" ă "Scuzati, a fost fără voie." ă "Te înteleg, dar de ce crezi dumneata că tocmai eu am să public ghiveciul dumitale?" Începui să mă supăr. "Permiteti, vă rog, eu..." ă "Zi-mi! Batjocoreste-mă!" ă "Am venit să vă întreb, dacă ati citit paginile pe care vi le-am lăsat." ă "Eu, să le fi citit?" Vocea i se subtiase ca a un