Un autor care se tratează pe sine ca pe un clasic
Laszlo Alexandru (născut la 4 mai 1966 în Cluj, absolvent al Facultătii de Filologie din acelasi oras, sectia română-italiană) s-a făcut remarcat în urmă cu câtiva ani printr-o serie de articole polemice pe tema moralitătii scriitorilor, scrise într-un stil tăios, ca si prin insistenta cu care a cerut mai multor reviste din tară să i le publice. Din acele texte si-a alcătuit volumul de de debut, Între Icar si Anteu, apărut în 1996 la Editura Dacia din Cluj.
A doua carte a sa, Orient Expres, publicată recent de aceeasi editură, este o culegere cu un profil asemănător, ceea ce oricum riscă să plictisească, prin repetarea formulei.Din nefericire, însă, autorul nu numai că se imită pe el însusi, dar mai prezintă si semnele unui agasant egocentrism, publicând tot ce a scris în ultima vreme (inclusiv unele scrisori cu caracter particular) si ambitionându-se să câstige toate disputele, chiar si post-factum, prin adăugarea unor note menite să influenteze arbitrajul cititorului. El nu mai este, cum părea la început, tânărul insolent, dar sincer si dezinteresat, care dintr-o sete de puritate îi judecă sever pe cei mai importanti scriitori contemporani, fără să se lase intimidat de prestigiul lor. Seamănă acum, mai curând, cu un bătrân procesoman, care umblă peste tot înarmat cu o geantă plină de documente si povesteste cui vrea si cui nu vrea să asculte, amănuntit, istoria proceselor sale.
Volumul se deschide cu două scurte texte memorialistice - O mărturie si Declaratie - în care Laszlo Alexandru se prezintă ca un participant "direct" la evenimentele din seara zilei de 21 decembrie 1989 din Cluj. Această insolită introducere reprezintă probabil un fel de certificat de moralitate pentru cel care se erijează în continuare într-o instantă morală a lumii literare românesti. @N
