Încă de la sfîrsitul anului de învătămînt 1998-1999, aminteam problemele extrem de serioase cu care se confrunta Universitatea de Artă Teatrală si Cinematografică din Bucuresti: nu bani pentru salariile profesorilor si ale colaboratorilor, nu bani pentru micile productii de teatru si film - obiectul muncii acestei scoli -, nu bani pentru telefoane si alte treburi administrative. După întîlnirea avută de delegatia UATC-ului cu înalti reprezentanti ai Ministerului Educatiei Nationale si personal cu domnul ministru Andrei Marga, s-a constatat că nu se poartă un dialog, ci două monologuri paralele. Ministerul discută după scheme si sabloane în care învătămîntul de artă intră cu greutate. Cu alte cuvinte, patul lui Procust la care este supus UATC-ul este traumatizant pentru profesori si studentii lor. Chiar dacă a fost un dialog al surzilor, ceva din cerinte s-au rezolvat punctual, mai exact, profesorii si-au luat salariile pe lunile restante. Si punct. Neatingîndu-se fondul problemei, ci numai suprafata ei, chestiunea a iesit din nou la iveală acum: salariile nu s-au luat de două luni si nu sînt prea mari sperante să se ia prea curînd, nici banii pe admitere, programa si statele se află la minister pentru aprobare si zac acolo fără nici un răspuns. Scoala a început, orarul nu poate fi făcut în aceste conditii, toată lumea bîntuie năucă pe coridoare. Mari nume ale teatrului românesc, întemeietori ai scolii de teatru si film ai acestei institutii de prestigiu international au fost adusi într-o stare de umilintă si de disperare. Ei trăiesc din ce muncesc, adică din orele pe care si le petrec în UATC împreună cu studentii, învătîndu-i arta actorului, tehnica operatoriei, estetică, scrimă, felul cum să-ti încălzesti si să-ti folosesti vocea, istoria teatrului, ce înseamnă cadru si ce este secventa în film etc. O lume specială, neînteleasă de oficialităti s