O vădită (însă defel inexplicabilă) nervozitate se manifestă din partea unor comentatori actuali, cînd vine vorba despre productia marcată de servitutile comunismului. Ei se străduiesc fie a o trece sub tăcere, fie a o delimita în chip artificial (aci intervine insidioasa sintagmă lansată de un mare prozator: "obsedantul deceniu", de parcă nu toti cei 45 de ani ai regimului comunist din România au cunoscut ingerintele, în diverse grade, ale partidului unic, atotstăpînitor), fie, în sfîrsit, a-i reduce nefastele semnificatii, a o spăla asa cum "se spală" banii murdari. Dar avem a face cu o lume întreagă de abuzuri si compromisuri, de anomalii, de turpitudini, de fenomene grotesti, a cărei explorare nu se află abia decît la început. Cu un continent năpădit de o luxuriantă floră toxică, bîntuit de monstri. E imperios necesar a-l cunoaste cît mai bine, fără excesive amînări, a-i înregistra, sub beneficiul "stiintific", dar si moral, ceea ce s-a făcut atît de strîmb si de repulsiv, încît pare a izvorî din tiparele unei anti-Creatii. Evident, n-am putea nega valoroasele, adesea foarte importantele opere ce au apărut în acest lung răstimp de eclipsă politică, mai cu seamă după "detenta" de după 1965, însă ele nu fac decît să marcheze un contrast, producîndu-se mai totdeauna în răspăr cu directivele oficiale, în circumstantele nu o dată dramatice, ale luptei cu pretentiile ideologice ale cîrmuirii. Invocarea lor n-ar trebui în nici un caz să constituie un motiv de neglijare ori minimalizare a fundalului aberant al unei culturi "planificate", al unei creatii întelese ca o "imensă uzină", pusă în slujba partidului-stat. De altminteri e bine să stim că la originea comportării comunistilor fată de intelectuali stă ideea leninistă, potrivit căreia intelighentul, "în realitate, nu este creierul, ci fecalele (...) natiunii". Idee continută într-o scrisoare către