Ne facem o datorie de onoare din a consemna, si la rubrica de cinema, ceva ce nu ne-am fi imaginat vreodată: scoala românească de teatru si film, UATC (Universitatea de Artă Teatrală si Cinematografică) e în pericol de lichidare. UATC anuntă că nu mai poate trage, la nesfîrsit, de conditia unei supravietuiri mizere. E vorba de o scoală "de stat", dar statul se dovedeste, iată, incapabil să asigure subventiile necesare (UATC a primit de douăsprezece ori mai putini bani decît ar fi avut nevoie pentru functionarea normală!). În degringolada generală, nu se mai miră nimeni că, luni la rînd, la UATC, de la portar pînă la rector - "nu s-au primit salariile"! Si, vorba profesorului Dem. Rădulescu (într-un reportaj de la Prima Tv), "studentul nu are nici o vină!" Ti se strînge inima să auzi un asemenea actor, datorită căruia ai rîs sau ai surîs de atîtea ori, spunînd amar: "Am ajuns în prag de pensie să mă gîndesc dacă nu cumva trebuie să-mi fac bagajele si să plec ca ultimul venetic"... Ti se strînge inima să vezi o regizoare ca Sanda Manu, coplesită de "penibilul situatiei"... Ti se strînge inima să-i vezi "în direct" (la aceeasi Prima), pe Elisabeta Bostan (decanul Facultătii de Film), pe Grigore Gonta (decanul Facultătii de Teatru) si pe rectorul Florin Mihăilescu, explicîndu-i unui anume domn Ciucă de la Minister (MEN) ce e acela învătămînt de artă...

Învătămîntul de artă e un lux. Dar, pentru o Românie în care atît de putine lucruri sînt cu adevărat competitive si reprezentative în lumea largă - un lux necesar. Or, scoala românească de teatru si film e o scoală performantă si competitivă. Protejarea învătămîntului artistic românesc ar trebui să tină de strategia culturală natională; să-l distrugi înseamnă să tai de la rădăcină orice sansă viitoare pentru filmul si teatrul românesc, să deschizi (si mai) larg portile imposturii si amatorismului