Citeam de mult, într-o noapte a anului 1991, o carte fascinantă, desfigurată de nenumărate greseli de tipar, apărută la o editură din Ploiesti: era Cutia de ghete a lui Titus Popovici. O citeam la acea vreme, ca pe o alegorie monstruoasă a unui ev întunecat din care abia iesisem. Am acum sub ochi aceeasi carte, căreia Editura "Masina de scris" i-a redat distinctia grafică, într-o editie revizuită de autor înaintea tragicului său sfârsit din decembrie 1994. As spune că e vorba chiar de mai mult decât atât. Editura "Masina de scris", care si-a propus (si a reusit în bună măsură, prin Cartierul Primăverii, Cap sau pajură si Disciplina dezordinii) editarea miilor de pagini manuscrise lăsate de Titus Popovici, a reabilitat o carte sortită - din cauze care privesc forma, nu fondul - uitării. Cu toată împotrivirea unor personaje reprobabile, "Figuri luminoase" cu un trecut la fel de "luminos", pe care se grăbesc să-l uite - "passons, passons", cum ei însisi declarau nu demult. Nu degeaba spunea Seneca: "Aliena vitia in oculis habemus, a tergo nostra sunt" (Viciile altora le avem sub ochi, dar pe ale noastre în spate).
Romanul distopic al lui Titus Popovici mi-a apărut, de această dată, ca o coborâre în infernul constiintei individuale, distorsionată de viata într-un regim opresiv. Metode diferite, care merg de la tortura psihică (teroare, suspiciune, îndoctrinare) la cea fizică (frigul, subalimentatia) au ca efect uniformizarea, îndobitocirea, instalarea unei ataraxii în deplină opozitie cu lozincile mobilizatoare. Exteriorul generează modificări ale interiorului, contribuind la alienarea individului. Un decor ostil, orwellian, de eră atomică - asa arată capitala României în plină iarnă: vântul care suieră prin scheletele "ctitoriilor" de tot felul, maidanele acoperite cu rămăsitele bisericilor prăbusite "în nori de praf rosiatic, sub izbitura de
