Antonio Rodriguez, un tînăr etnolog din tara răsfătată de soare a Iberiei a venit pentru o scurtă vizită (asa credea el) în România. Firea lui meditativă, doar uneori răvăsită de giumbuslîcuri, prezentate însă cu stil, nelinistea duhului său, l-au pus încă o dată la drum.
Mai fusese pe aici, acum intentiona să scrie o carte despre Dobrogea. A citit mult, s-a documentat si a priceput că diversele opinii asupra aceluiasi subiect provin dintr-un conflict între vecini. L-am luat de la gară. În căsuta din grădină, care îl primi cu indiferentă profesională, îsi răsturnă rucsacul pe asternutul alb. Scoase două hărti si patru cărti despre tinutul lui Dobrotici si răsfoind un caiet, îmi puse 19 întrebări privitoare la multele sale nedumeriri. Bineînteles că i-am răspuns, dar zicerile mele nu depăseau pe departe belsugul ghidurilor turistice învesmîntate în coperti strălucitoare. Era nemultumit. Motivul l-am aflat peste o oră, cînd, pe usa prudent deschisă, s-a strecurat domnul Papapetru, reprezentantul biroului de voiaj, care îi organizase sejurul. Amicul meu fusese deja la mzueul de la Constanta, la Adamclisi si la Histria. Ne pregătise o surpriză care, în excursia sa, trebuia să devină, cum se exprima el folosind un superlativ oriental, 'culmea culmilor'.
Ceva nu functionase perfect. Rodriguez se apropie amenintător de director si-l privi intens: "Am auzit eu bine, n-ati găsit în toată Dobrogea un măgar? Ce fel de tară e aceasta? Unde au dispărut toate dobitoacele? Papapetru, un biet om scurt si chelbos, înghiti în sec: "Nu-s." Cameriera, care întîrziase în sala de baie, se sprijini de lavabou, chicoti, acoperindu-si fata cu mîneca largă a unui capot străveziu: "S-au refugiat toti la parlament." Fu rîndul meu să intervin: "Despre ce măgar este vorba?" Don Antonio, mă lămuri că avea intentia să facă turul Dobrogei singur într-o cărută trasă
