Nu înteleg de ce a trebuit să se întrunească ditamai Consiliul Suprem de Apărare a Tării pentru a domoli "infractionalitatea măruntă" (frumoasă sintagmă!). Asta e treaba primăriilor si eventual a prefecturilor. Să luăm de pildă cazul d-lui primar Viorel Lis. De cîte ori a chemat acest primar politia la ordine? De cîte ori i-a întrebat ce mai fac pe sefii gardienilor publici? De cîte ori a controlat tiptil activitatea nocturnă a politiei? De cea din timpul zilei nu mai vorbesc. De cîte ori s-a dus domnia-sa prin pietele orasului pe care îl păstoreste, ca să vadă ce mai e nou pe acolo? Aceste întrebări sînt valabile si pentru mai marii politiei Bucurestiului. Dar si pentru primarii si sefii politiilor din orasele unde infractorii mici si mijlocii tind să-si oficializeze îndeletnicirile.

În ce birou de primărie din România există un plan minimal pentru descurajarea acestor IMM-uri (Infractiuni Mici si Mijlocii) care pun temeinic umărul la stîrnirea de regrete după Epoca de Aur? Ca imagine, un primar are de o mie de ori de cîstigat mai mult dacă se ocupă de asemenea lucruri, decît dacă oferă subiect pentru paginile mondene ale ziarelor, în calitate de tăietor de panglici sau de invitat la mai stiu eu ce alte întîmplări vesele, însotite de bufet rece sau de ciocniri de cupe cu sampanie.

Primarul Bucurestiului nu scapă nici un prilej de a înfrăti Capitala cu diverse alte capitale din lume, trudindu-se cu obositoare călătorii si cu protocoale indigeste, pe altarul sacrificiilor inubliabile care fac din domnia-sa un demn purtător de mesaj al bucurestenilor unde cu gîndul nu gîndesti si probabil că n-a gîndit nici dl Viorel Lis înainte de a se vedea ales la mustată de locuitorii acestui oras. Tot primarul acestei urbe în care renasc viguroase spaima de frigul iernii si de nota de plată a luxului de a avea apă caldă si căldură la bloc,