76. Poem de miezul verii
Dacă mările în această clipă sunt albastre
si câmpiile tremură gri-auriu
atunci timpul cel mai greu cel mai repede
devine usor în umbra platanului.
Piata doarme în canicula amiezei
aidoma cailor morti cu copitele la cer.
Fântânile dorm pe câmpie.
Doar o velă departe pe mare
arată că lumea se miscă.
Din întunecata coroană a platanului
lucruri minuscule cad pe masa mea.
Nu am puterea să le ridic.
Nu se cade să adaugi inutile poveri
propriei căderi. Si asa e destul de greu
77. După anii în soare
După anii în soare iată-mă hălăduind în umbră
unde lucitoare fărâme de metal
zac printre ciurucuri: părti dintr-un aparat
cu care as fi putut zbura în acest vânt
de as fi fost mai atent si as fi ascultat
al lui vuiet prin metereze si portale.
E sfârsitul de septembrie: o coloană
cu vertebre de ghiată merge aplecată prin tăioasa lumină
si face ca întunericul să danseze extatic
în cârpe furate de la dorminzii vagabonzi:
nici o împuscătură, izbucnită înspre o stea verde
nu si-ar fi gresit tinta aici cu o mai mare precizie
decât tineretea mea, amanetată clipei
petrecute în vise despre o priveliste albastră
si un trandafir strivit de un zid
brusc se chirceste cum sub lupă
o arzândă bucată de celuloid.
Iar moartea tine lupa într-o mână slabă de copil
în timp ce eu în zadar strig numele copilului
dintr-o deschisă usă de bucătărie.
81. BAB-i HÜMAYUN
Cei mai ascultători dintre noi îsi amintesc deja
cum noi am fost ape
si precauti î
