În Portugalia au avut loc, la 10 octombrie, alegeri parlamentare. Rezultatele previzibile oferite prin sondaje în ultimele săptămîni au fost confirmate cu o aproximare de 1%. Partidul Socialist ce a condus Portugalia în ultimii patru ani a cîstigat scrutinul cu 44,1% din voturi. În urmă cu patru ani, obtinuse tot 44,1%. Distribuirea locurilor în Parlamentul unicameral a rămas practic aceeasi: socialistii au acum 113 deputati în loc de 112. Confruntările de la televiziune dintre sefii partidelor parlamentare s-au desfăsurat cu voce scăzută si pe o durată extrem de limitată: după o jumătate de oră, toti se felicitau surîzînd. Aveai impresia că îndepliniseră o corvoadă inevitabilă si că abia asteptau să se întoarcă linistiti acasă. În cele 13 zile de campanie electorală obligatorie, nu s-a ivit nici măcar umbra vreunei dispute serioase ori a vreunei noi idei de guvernare a tării: culmea noutătii a detinut-o opinia ca pensiile minime să fie de 40.000 de escudos (în loc de 35.000, ca acum) sau aceea ca regiunea de Centru a tării să primească 21% din fondurile comunitare în loc de 17,5%. În rest - mai nimic. Nici nu-i de mirare că 4 din 10 votanti nu s-au mai obosit să se ducă la centrul de votare; absenteismul a atins aproape 40%.

Piesajul schitat mai sus nu e însă nici pe departe deprimant, dimpotrivă: din punctul meu de vedere, el reprezintă idealul spre care ar trebui să tindă orice tară din lume. De peste douăzeci de ani, Portugalia e condusă alternativ de două partide: unul îsi spune de centru-dreapta, altul - de centru-stînga, dar în realitate amîndouă sînt de centru. Voturile lor cumulate numără aproximativ 80% din electorat si există putine sanse ca, pe viitor, proportia să varieze semnificativ. În optiunile fundamentale, amîndouă partidele guvernează tara la fel, cu diferente mai degrabă retorice si stilistice. Amîndouă promovează liber