Pentru a marca scurgerea unui an de la disparitia pictorului Ion Dumitriu, prietenii săi apropiati (Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun, Adrian Gută si, în mod particular, Radu Dumitriu, fiul artistului), reuniti în Fundatia Ion Dumitriu, au organizat la Muzeul Literaturii Române o amplă expozitie de pictură. După retrospectiva deschisă anul trecut la Slobozia, învăluită într-un aer profund melancolic si purtînd în sine o discretă sugestie testamentară, expozitia de la Muzeul Literaturii este una dintre cele mai importante si mai bogate din lunga listă a expozitiilor lui Dumitriu si, din păcate, cea dintîi din, cu sigurantă, la fel de lungul sir al postumelor. Simultan cu această expozitie, prin efortul acelorasi prieteni si prin grija specială a lui Călin Vlasie, Editura Paralela 45 a scos si o impozantă Carte cu Ion Dumitriu; volum în care sînt puse laolaltă studii si articole despre activitatea artistului, reproduceri, documente si fotografii, scrisori de la prieteni, însemnări si pagini intermitente de jurnal. Într-un cuvînt, cam tot ceea ce ar putea contura un cît mai cuprinzător portret al artistului si al omului si ar fi în măsură să-i perpetueze cît mai convingător, măcar si iluzoriu, chipul viu si spiritul irepetabil. Ceea ce particularizează aceste evenimente este, în primul rînd, zona culturală din care ele au emanat. Nu artistii plastici, asa cum ar fi fost de asteptat, fiind vorba de un pictor, au transformat jumătatea lunii septembrie într-un adevărat moment Ion Dumitriu, ci, asa cum era usor de prevăzut în cazul său, cei care l-au readus în actualitatea imediată si în circuitul cultural firesc au fost scriitorii. Mai exact, scriitorii optzecisti din Bucuresti si din tară. De altfel, expozitia însăsi este una cu totul specială pentru că ea nu s-a constituit în urma unui proiect teoretic, a unei anumite intentii curatoriale, ci în jur