În capitolul Chipul tatălui din volumul al treilea al tetralogiei biblice Iosif si fratii săi, Thomas Mann povesteste scena ispitirii lui Iosif de către femeia lui Putifar, cunoscută din Vechiul Testament (Geneza, 39, 1-20). Episodul biblic consemnează cele cîteva argumente ale refuzului pe care fiul lui Iacob i-l opune nevestei stăpînului său, cînd aceasta îi spune "Culcă-te cu mine!": "Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă si mi-a dat pe mînă tot ce are. El nu este mai mare decît mine în casa aceasta, si nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că esti nevasta lui. Cum as putea eu să fac un rău atît de mare si să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" În versiunea lui Thomas Mann, puterea lui Iosif de a refuza ispita se datorează unui ajutor neasteptat: în clipa în care, în ciuda vorbirii lui iscusite, e gata să cedeze, vede chipul tatălui. Cuvîntul tată este aici stratificat si include ideea de tată biografic, pe cea de stăpîn, de ocrotitor si, nu în ultimul rînd, pe aceea de Tată ceresc, de Dumnezeu. Figura pe care o vede Iosif este complexă si neclară: "trăsăturile lui Iacob se amestecau în acel chip cu trăsăturile părintesti ale lui Putifar, ba, într-o privintă si cu cele ale modestului vechil răposat, Mont-kav, si chipul mai avea, în total si dincolo de aceste asemănări, trăsături mult mai impresionante încă" (trad. de Petru Manoliu). Ca să fie eficientă, interdictia trebuie să aibă două componente: pe de o parte să intimideze, dacă nu chiar să înspăimînte, pe de altă parte să înduioseze, să provoace dragoste si milă. Imaginea, desigur arhetipală, pe care Iosif o foloseste ca scut la momentul potrivit generează în el si frica (de supărarea Tatălui divin) si emotia (datorată mîhnirii pe care i-ar provoca-o lui Iacob). Poate că mai multă fortă are aceasta din urmă căci chipul, destul de abstract initial, seamănă tot mai m