Bila albă oferită generos de Uniunea Europeană nu trebuie să ne bucure mai mult decât este cazul. Asa după cum n-am stiut ce înseamnă N.A.T.O. si ne-am bulucit la portile sale - pentru ca la prima exercitare a misiunii acestuia să dăm bir cu fugitii, să ne aducem aminte că suntem un popor pasnic si tolerant -, tot asa nu stim ce înseamnă U.E. Pentru multi dintre noi, aceste litere se reduc la tăblitele albastre pe care pâlpâie stelele galbene de pe masinile luxoase ale occidentalilor sau la culoarul "rapid" de la intrarea în marile aeroporturi occidentale. Si mai înseamnă un pasaport care te scoate din statutul de etern paria. Dincolo de aceste aspecte există, însă, realitatea economică a unei piete nemiloase.
Uniunea Europeană este, în acest moment, un club de elită care functionează după regula cercului închis. Am mai povestit cât m-am amuzat, cu sadismul ieftin al păgubasului, când, într-un aeroport din Germania, doi americani au fost nevoiti, la coborârea din avion, să stea la coada "Other Countries", alături de multimea de balcanici, rusi, kurzi sau indieni si să avanseze cu lentoarea binecunoscută, în timp ce pe culoarul alăturat, rezervat pentru "European Union", francezii, englezii, spaniolii, germanii si ceilalti treceau ca prin brânză! Mi-am dat seama în acea clipă, urmărind privirile derutate, frustrarea si începutul de resentiment detectabile în privirea cetătenilor din Ohio sau California, de forta politică a Uniunii Europene. Dacă un asemenea organism îsi permite să tină la respect super-puterea necontestată a mapamondului, înseamnă că trebuie să aibă si argumente pentru asa ceva!
Într-o asemenea lume pătrund, asadar, cu greutate si americanii, care, orisicâtusi, au dobândit stiinta să pătrundă oriunde! Pe ce se bazează, atunci, "de-la-sine-înteles"-ul cu care tratează politicienii nostri chestiunea? La simplul cetătean
