Lumea, pe faţa ei bogată, şi-a întemeiat bunăstarea pe economia de piaţă. După 1990, am adoptat şi noi conceptul, fără să preluăm şi rigorile. Prin urmare, am reuşit să-l compromitem înainte de a-l pune în operă. Acum, o bună parte a societăţii româneşti face alergie la expresia economie de piaţă. Poate că ar fi timpul să înlocuim termenul economie de piaţă, demonetizat, cu un alt termen: economie competitivă. Dacă, în anii tranziţiei, tratamentele aplicate economiei româneşti nu ar fi avut în vedere, cu deosebire, ţinerea bolnavului "în picioare" şi numai în plan secundar însănătoşirea structurilor economice, astăzi starea societăţii româneşti era cu totul alta. Iar românii ar fi luat în braţe economia de piaţă. Aşa, însă, în condiţiile în care privatizarea n-a atins încă punctele nevralgice ale industriei naţionale; cînd în mai toate întreprinderile de stat, în absenţa unor rigori privind disciplina financiară, întregul sistem de plăţi a fost violent viciat; şi cum neputinţa multor agenţi economici de a realiza produse competitive, care să fie căutate pe piaţa internă sau la export, a fost şi mai este o piedică în calea redresării economiei, aşadar fiindcă am tot visat la economia de piaţă fără să reuşim s-o atingem, în ochii majorităţii românilor... vinovată e tocmai economia de piaţă. În economie, medalia supremă este profitul. Răsplătiţi cu o astfel de medalie sînt doar cei ce investesc, cei competenţi, cei ce-şi asumă riscuri. Nu-i totul să produci mai mult, să crească producţia; e greu de ajuns la profit dacă nu produci mai bine. Noi nu avem însă o economie bazată pe concurenţă, pe competitivitate şi pe eficienţă, în care cantitatea să se îmbine cu calitatea. Şi nici nu o vom avea fără o restructurare masivă. Iată de ce, în aceste condiţii, logica economică ne conduce spre o judecată simplă: atît timp cît nu au fost reînnoite decît parţial structurile e