- să nu uităm de supermarket - În primii ani după revoluţie, românii care călătoreau pentru întîia oară în străinătate, în loc să viziteze obiective istorice sau culturale, năvăleau ca lăcustele în faimoasele supermarketuri despre care auziseră doar din povestiri. Curiozitatea le era pe deplin satisfăcută - îşi pierdeau ore în şire în faţa rafturilor doldora de produse frumoas ambalate şi, în mare parte, necunoscute pentru ei, se minunau de prezentare, servire, diversitate şi îşi încărcau cărucioarele cu mărunţişuri atractive. La noi, abia apăruseră primele buticuri non stop, primele tarabe cu lenjerie alături de ţigări străine, primele firme luminoase. Următorul pas, consignaţiile - magazine înghesuite şi cu aspect de bazar unde găseai tot soiul de mărfuri, de la blugi, pînă la gumă de mestecat. Cu timpul şi în mod firesc, supermarketuri după modele occidentale au împînzit oraşe din toată ţara. Diferenţele dintre cele autohtone şi cele pe care, odinioară, le puteai admira doar prin revistele străine sînt minime; standardele internaţionale sînt respectate, chiar dacă patronii provin, în mare parte, din Orient. Supermarketurile se bucură de o mare popularitate, căci orice gospodină preferă să-şi facă cumpărăturile într-o jumătate de oră, în loc să colinde pieţele ore în şir. Cîteva firme şi-au căpătat un renume şi clienţi fideli, deschizînd lanţuri de magazine. Una dintre ele este "Mega Image" cu supermarketuri repartizate, nu întîmplător, în principalele cartiere ale capitalei cu zeci de blocuri unde locuiesc mii de potenţiali cumpărători. Magazinele sînt spaţioase şi au o gamă variată de produse, în special alimentare: de la raioanele de carne şi mezeluri, la cele cu produse semipreparate şi chiar trufandale (fructe de mare, caracatiţă etc.). Intri în magazin şi, din motive de securitate, îţi laşi bagajul la intrare, sub ochii bodyguarzilor, deşi există la ie