- dialog cu Gabriela MACI-HUZUNEANU, directoarea fabricii NEDROM-Oradea - La noi merg bine azi în special veştile proaste şi oftatul. Oamenii care inventariază numai necazuri şi proorocesc catastrofe îşi simt, de aceea, viitorul asigurat: după opinia lor, evoluăm oricum spre groaznic şi nu mai e nimic de făcut. La prima vedere multe din experienţele prin care trecem par să-i confirme: ca urmare, dacă binele nu se abate asupra noastră brusc, ca o aversă pozitivă, nu merită cine ştie ce încredere. Faptul că se mai iveşte totuşi, ici-colo, cîte o speranţă şi mai există persoane care se zbat să prospere prin efort propriu şi chiar izbutesc, nu-i clinteşte din dreptatea lor posacă. Ei ştiu ceva sigur: cu o floare nu se face primăvară. Dar nici nu începe iarna, li s-ar putea răspunde.

Ce înţelegem din rele? Stimată doamnă Gabriela Maci, astăzi dacă stăm de vorbă cu cineva care nu se plînge, înseamnă că avem de-a face ori cu un insensibil ori cu un extravagant: de ce? Fiindcă avem o veche obişnuinţă de-a spune "aoleu". În tranziţie n-am intrat venind dinspre bine, am avut parte de greutăţi şi-nainte de '89. Aşa că-i simplu: ne aşezăm jos şi ne plîngem. Numai că şi asta-i o risipă de energie: nu vine nimeni să ne scoale de-acolo, tot noi trebuie să ne ridicăm. Problema e ce înţelegem din rele şi din ghinioane, fiindcă să le eviţi cu totul nu se poate, n-ai cum. Aici care ar fi experienţa dvs.? Eu am fost sportivă de performanţă, vîrf de atac în handbal, conducătoare de joc şi antrenoare, absolventă de ICEF. Asta eram eu la Revoluţie: cineva care se realizase, în bună măsură, îşi consolidase un loc în sport, călătoream, eram căsătorită, după vreo 8 ani de prietenie, cu un pilot de pe liniile interne TAROM. Aş fi putut spune că totul îmi mergea cum trebuie. Eram şi cu zece ani mai tînără, mare lucru! Ce puteam spera după '89? Mai binele, ca noi toţi. Corect. Şi mi