Istorioară copilăroasă

(-rească) Copil fiind (şi nu "băiet") biblioteci cutreieram (şi nu "păduri"). Şi ce poate fi mai tentant la 15-16 ani decît să bîntui prin hăţişul locurilor interzise, unde pîndea, parşiv, ascuns printre buchii de cărţi, ziare şi reviste, cel numit "duşmanul poporului = capitalismul"? Şi de ce (mă) "rătăceam" prin locuri cu buchii străine celor învăţate pe linie maternă? Pentru că acolo era contragreutatea de la ciutura fîntînii, fără de care, cu forţa mică a fragedei vîrste pe care o aveam, n-aş fi putut să scot din adîncul pămîntului lichidul ce-mi potolea setea. Citeam şi comparam. Într-un fel era istori(oar)a ţării în care soarta mi-a hărăzit să mă nasc şi altfel erau istoriile ţărilor în care, aceeaşi soartă, a lăsat să se nască alţi copii. La ei, pe lîngă faptele măreţe, erau şi greşeli recunoscute ca aparţinînd liderilor sau maselor numeric mai mari sau mai mici. Din manualul meu de istori(oar)e se înţelegea că m-am născut pe un tărîm cu oameni perfecţi, de o generozitate ieşită din comun, fie ei lideri sau componenţi ai unei mase unitare, împotriva cărora se urzeau comploturi, sau alţii se luau de noi degeaba fără ca noi să-i fi deranjat cu nimic decît cu faptul că existam şi ei ar fi dorit exact inversul. Oricît de naiv ar fi sufletul unui copil, era greu de crezut o astfel de prezentare a unui colţ de lume din care tu însuţi faci parte. Atunci m-am apucat să citesc alte istorii în speranţa (copilărească) să mai aflu şi despre alţii cu care semănam ca popor şi istorie. Dar toţi ceilalţi erau altfel: aveau domnitori care se apucaseră de lupte nedrepte, aveau lupte, drepte sau nedrepte, pe care le mai şi pierdeau, unii chiar dispăreau de pe hărţi timp de decenii, secole, milenii, apoi renăşteau, iar luptau, mai greşeau, mai izbuteau şi ajungeau pînă în zilele noastre. În urma unor astfel de lecturi am ajuns să-mi întreb pări