- jurnalismul onest a fost înghiţit de presa de scandal - "V om ajunge să fim judecaţi de oameni care nu au văzut în viaţa lor un film de Murnau". Astfel prevedea François Truffaut, cîndva, declinul scrisului cinematografic. Ce eroare! "Astăzi am ajuns să fim judecaţi de cei care nu au văzut în viaţa lor un film de Truffaut", amintea Bertolucci cu trei ani în urmă, la Cannes, în cadrul unui colocviu dedicat stării actuale a criticii cinematografice. Cîtă naivitate! "Domnilor, dv. nu cunoaşteţi ziaristul român", îmi venea să le strig. Noi sîntem deţinătorii unei performanţe cum nu sînt multe chiar într-o viaţă de tranziţie: băieţi şi fete, reprezentanţi extrem de întreprinzători ai noii generaţii de gazetari atraşi de spectacolul culturii, sînt în stare să comunice cititorului informaţii despre filme fără să se obosească să intre măcar în sală. Nu numai că se mulţumesc să reproducă - mai exact: să fure - din caietele de presă puse la dispoziţie de societăţile distribuitoare fraze întregi, dar le şi semnează. Ei ştiu că oricum, nimeni nu bagă de seamă, iar dacă într-un exces de hărnicie mai adaugă şi un cancan, două, culese de te miri unde, pot primi şi o mîngîiere pe creştet. Este drept: peste tot în lume, explozia canalelor de televiziune, a transmiterii prin satelit, extinderea industriei video, dominaţia pe piaţa mondială a filmului american, cu precădere a celui comercial, au modificat raporturile comunicării în materie de cinema. Traseele magice ale cinefiliei din care s-au născut, după război, publicaţiile europene ce au direcţionat cinematograful şi, deopotrivă, formarea cîtorva generaţii de critici nu mai sînt aceleaşi. Nu este cazul să ne ocupăm acum de miezul problemei. Rezultatul, vizibil de multă vreme, este extinderea terenului ocupat de ceea ce în practica internaţională se numeşte, fără nici o conotaţie peiorativă, "jurnalismul cinematografic" şi