Dacă soseşte la faţa locului neprevenit, călătorul străin găseşte în România destule motive de uimire. Unul dintre ele e mulţimea construcţiilor. A construcţiilor abia încheiate sau în curs, vreau să spun. Oriunde se duce, oriunde se-ntoarce, îi sar în ochi case şi clădiri noi, renovări, extinderi. Mai întîi în oraşe. Ieşit la plimbare, călătorul cu pricina nu poate face cîţiva paşi fără să observe că între casele vechi, murdare, coşcovite apar intercalate altele abia terminate, cochete, proaspăt văruite. Din loc în loc - şantiere: se construieşte în continuare. Dacă are curiozitatea - şi posibilitatea - de a explora noile imobile, vizitatorul de pe alte meridiane descoperă living-uri enorme, pereţi despărţitori din sticlă semitransparentă, scări interioare cu trepte de marmură adusă din Italia, bucătării echipate cu aparate ultimul răcnet, comandate din Germania în ansambluri pe dimensiuni date, gresii speciale, minicentrale telefonice, subsoluri cu garaje ale căror uşi se deschid prin telecomandare - şi aşa mai departe. Acolo unde s-au pus la bătaie fonduri mai "modeste", accesoriile pot fi şi locale, iar finisajele - mai puţin pretenţioase. De obicei - însă - camerele rămîn numeroase, iar spaţiile - generoase. Se fac - ziceam - şi renovări de imobile vechi. Reşedinţele aristocratice de altădată ies din nou la iveală de sub cenuşiul uniform care le învăluise: se refac faţadele şi acoperişurile, în locul treptelor crăpate de la intrare apare marmură nouă, lemnul umflat al ferestrelor e înlocuit, ornamentele sculpturale din faţa intrării şi de pe stîlpii gardurilor sînt restaurate cu atenţie la toate detaliile, ca şi interioarele, care capătă din nou parchete elegante şi zugrăveli rafinate, puse în valoare de sisteme de iluminat reabilitate, cu candelabre şi aplice strălucitoare. Şi pe dinafară, şi pe dinăuntru - mici palate ale unui trecut apus, răsărite a do