Acum cîteva săptămîni, într-o seară post-estivală, stăteam acasă, cu nasul băgat în nişte hîrtii (urgente, ca toate hîrtiile inutile!). Din televizor se scurgeau zgomotele derizorii (dar la fel de obligatorii ca injecţiile diabeticului) ale unui film oarecare. La un moment dat însă, am sesizat acordurile presante al Ştirilor PRO TV. Nu era ora ştirilor, aşa că mi-am ridicat privirea şi am dat de Lucian Mîndruţă (cred), care ne-a înştiinţat despre un accident misterios, un avion grecesc aproape că s-a prăbuşit pe Otopeni, la bord erau demnitari, se pare că există morţi, vom reveni cînd vom avea detalii. După cîteva minute au/a revenit, existau ceva mai multe detalii, enigma se mărea. Am pus mîna pe telecomandă şi am schimbat perspectiva, ca să dau de o altă întrerupere de tip "breaking news", de astă dată la Antena 1. Evenimentul a fost urmărit pînă noaptea tîrziu, de ambele televiziuni, care construiau şi reconstituiau caleidoscopic tragicul (şi ciudatul) incident. Reporterii transmiteau de la aeroport şi de la Urgenţă, din arhive a apărut poza ministrului decedat, Traian Băsescu a rezumat situaţia de la faţa locului, specialiştii au emis ipoteze. Nu s-au tras concluzii (nu le avem nici pînă azi, dar nu din vina presei), însă am simţit cît de imediată şi prezentă poate fi televiziunea, atunci cînd vrea. M-am simţit, într-un fel, ca în acea noapte londoneză cînd am aflat despre accidentul prinţesei Diana. Eram în redacţia BBC şi am văzut la lucru, simultan, marile agenţii de presă, televiziunile, radiourile care se apropiau, în salturi şi din direcţii complementare, de acel eveniment ce avea să radiografieze atît de straniu lumea în care trăim. Sigur că evenimentele nu sînt comparabile, similară a fost însă croiala "pe faţă" şi "din mers" a informaţiei, forţa şi abilitatea cu care cele două redacţii ne-au pus pe masă evenimentul. Nu mai vorbesc de acea impresio