"Afara ninge linistit, si-n casa arde focul".... ...Aceste versuri, de o rara muzicalitate, cu care-si incepea Cosbuc una dintre foarte iubitele sale poezii erau - nu prea demult - pe buzele tuturor copiilor mari si mici, mai ales o data cu sosirea iernii. Asta se intampla pe vremea in care...
"Afara ninge linistit, si-n casa arde focul"...
...Aceste versuri, de o rara muzicalitate, cu care-si incepea Cosbuc una dintre foarte iubitele sale poezii erau - nu prea demult - pe buzele tuturor copiilor mari si mici, mai ales o data cu sosirea iernii. Asta se intampla pe vremea in care literatura romaneasca statea, demna, in rama care i se cuvenea. In vremea in care Eminescu nu fusese detronat in numele unui "spirit modern european" si nici Mihai Viteazul, Stefan cel Mare ori Vlad Tepes nu fusesera asezati - cu un zambet malitios - in sertarul cu "obiecte picante". Desigur, existau si in Romania de atunci oameni saraci si singuri, batrani bolnavi si uitati, spitale cu toate paturile ocupate. Numai ca Omenia si Bunul Simt si Respectul fata de aproape intrau - ca reguli de comportament - in conduita omului obisnuit, iar religia se preda in scoala, ca o hrana de capatai a sufletului. In acei ani - nu prea indepartati! - pamantul manos al Romaniei nu ramanea neinsamantat de la o toamna la alta, buruienile nu-si faceau legea pe campii. Gospodarul de la sat si de la oras cunostea legea - nescrisa - dupa care "romanul isi face vara sanie si iarna car"... Ce-i drept, atunci ne-aflam chiar in mijlocul Europei, leul era convertibil in aur, Closca cu Pui era la ea acasa, ministru de Externe era Titulescu. Nimeni nu-si permitea sa ne invete, de la Catedra Europei, ce si cum trebuie sa facem ca sa devenim o tara civilizata, cu oameni indestulati. Si nici regele nu se vedea silit sa iasa la balcon ca sa-i invete pe gospodarii si administratorii tarii cum sa incalze
