- în ultimii 45 de ani, de pe tarabe

n-a lipsit nici o clipă o

revistă de cinema. Acum lipseşte - ProCinema s-a născut dintr-o dragoste şi dintr-o ambiţie. Dragostea unui om pentru o artă căreia şi-a consacrat tinereţea, şi ambiţia aceluiaşi om de a demonstra - sieşi şi altora - că această dragoste mai dăinuieşte încă după ce priorităţile vieţii lui au devenit altele. La început a fost un proiect îndepărtat în jurul căruia au gravitat multe nume consacrate în domeniul criticii de film. Apoi, cînd acest proiect părea a fi uitat, ideea unei noi reviste de cinema a început din nou să prindă contur. Vrem să avem şi noi Empirele nostru! Ba mai bine CIAKul nostru! De ce nu Première-ul nostru?! Şi tot aşa, din model în model, s-a ajuns la formula unui magazin frumos, pe hîrtie bună, bogat ilustrat, cu multă informaţie, puţină critică, niţel cancan şi ceva umor. Era în vara 1995. După mai bine de zece luni de "joc la perete", numărul zero, cu Sharon Stone triumfătoare pe copertă, a ieşit pe piaţă. Imediat s-au auzit voci "realiste" care considerau fără viitor o astfel de întreprindere. Românul n-are nevoie de o asemenea revistă. Lui să-i daţi Sportul şi Infractoarea. Românul n-are nevoie de cinema. Televizorul îi ajunge. Sau, dacă tot faceţi o revistă de cinema, atunci spuneţi-ne şi nouă, domle, cine i-o trage cui pe acolo, pe la Hollywood, nu ne mai vorbiţi despre filme, că p-alea le vedem şi singuri, dacă avem chef. S-au auzit însă şi voci care se bucurau că ProCinema există. Oameni, în majoritate tineri şi foarte tineri, care erau mîndri să facă parte dintr-un club purtînd numele revistei şi care veneau special tocmai de la Iaşi sau Baia Mare ca să-i întîlnească, pentru doar cîteva ore, pe cei care gîndeau şi simţeau ca ei. Oameni care aşteptau cu nerăbdare apariţia fiecărui număr şi pe care orice întîrziere îi umplea de panică: nu cumva o fi murit?! Pun