O presă mai bună

decît una liberă nu se poate Domnule Vasilescu, V-am citit articolul despre presă în ultima Dilemă on-line şi vă propun în cele ce urmează o altă abordare a problemei. Presa este un bun ca oricare altul. Are producători şi consumatori. Producătorii îşi cîştigă existenţa scriind ceea ce vor consumatorii să citească. Românii, ca oricare alţi cititori de presă, cumpără presa din varii motive. Unii vor ştiri. Alţii vor propagandă. Alţii vor distracţie. În echilibru, publicaţiile se împart corespunzător. Unele vînd ştiri, altele propagandă, altele circ. Şi ce dacă? Este normal şi bine ca cititorii să decidă, pe banii lor, dacă ziariştii pe care îi citesc sînt destul de buni. Ce contează dacă cineva scrie cu spume la gură, sau după ureche? O atare persoană poate fi ţinută în viaţă ca şomer, de către toţi contribuabilii, sau ca ziarist, de către cititorii săi. Eu zic că ultima alternativă este mai bună. Cititorii plătesc de bună voie. Contribuabilii plătesc pentru că n-au încotro. În SUA şi Marea Britanie nu asociaţiile profesionale sînt cele care reglementează calitatea producţiei de presă, ci piaţa liberă. Şi o face bine, aş zice. Zilele trecute am aflat din presa românească de supărarea ţărăniştilor pe Ion Raţiu pentru atacurile Cotidianului la adresa partidului. Nu au dreptate, dar ce m-a şocat era cît de delicată credeau ei că le este poziţia. Păreau a-şi face sincere procese de conştiinţă pentru că cereau, în definitiv, cenzura. Cenzura este o problemă de proprietate. Cînd guvernul cenzurează presa, încalcă dreptul cetăţenilor de a vinde şi cumpăra ce vor ei pe piaţa presei. Dar patronul unui ziar privat are dreptul incontestabil să cenzureze tot conţinutul, aşa cum un vînzător de îngheţată are dreptul să aleagă ce arome oferă. Mai mult, munca unui patron de ziar este să cenzureze bine, aşa încît acel ziar să vîndă ceea ce vor cititorii s