Reforma nu poate fi făcută cu spatele la oameni. Nici măcar ideea că oamenilor nu le va putea fi bine, sub aspect economic, fără să le fie întîi rău, din cauza severităţii schimbărilor, nu mai stă în picioare. Au trecut prea mulţi ani de cînd oamenii suportă răul, ca urmare a lungirii bolii, aşa că nu ne mai putem aştepta să accepte încă o repriză de medicamente amare, administrate cu forţa, în speranţa că un bine (incert) se va ivi totuşi la orizont. De altfel, o explozie socială poate să compromită reforma pentru multă vreme. Am văzut ce s-a întîmplat la Braşov: demonstraţii violente, apoi un armistiţiu cu autorităţile şi, desigur, o nouă amînare a reformelor. Fără îndoială că reforma e un leac amar. Dar bun. Nu la gust, ci ca efect. S-a recurs însă continuu la jumătate de doză şi... efectul nu s-a produs. Populaţia a simţit doar gustul amar: începînd din '97 s-au liberalizat încă o dată preţurile. A cîta oară?! Normal, inflaţia a luat-o din nou razna. S-au scumpit pîinea, carnea, laptele, multe alte produse. Spirala s-a declanşat, fiind antrenate nenumărate preţuri în vîrtej, atît la mărfuri alimentare, cît şi la mărfuri nealimentare. Dar mai ales la servicii. Noua oră exactă a preţurilor a început să fie dată de piaţă. În acelaşi timp, Banca Naţională a pus în aplicare un program monetar nou, cu trei obiective esenţiale: adevărul cursului de schimb, adevărul emisiunilor monetare şi adevărul dobînzilor. Toate cu o singură ţintă: calmarea inflaţiei. Efectele au fost însă parţiale. Pentru că inflaţia îşi are bază în economia reală. În ansamblu, mecanismul preţurilor a funcţionat. Liberalizarea preţurilor a înviorat piaţa de consum. A fost stabilizată piaţa valutară interbancară. S-a revigorat piaţa monetară. În acelaşi timp, a început să crească economisirea populaţiei. Reformele s-au oprit însă în faţa porţilor întreprinderilor. Liberalizările i-au atins doa