După o convieţuire maritală, semnificativă în ani, o prietenă mi-a spus că şi-a sfătuit fiul, în preajma marilor alegeri şi că, printre altele, sfaturile ei s-au referit şi la virtuala-i noră. Pe scurt, ea i-a spus fiului că nimic nu contează mai mult ca firea omului, precizînd că face referinţe la dispoziţia cotidiană a aceluia cu care alegi să cohabitezi. Argumentul era următorul: viaţa te uzează, te face să vezi tot mai mult părţile ei mai puţin idilice şi dacă cineva este prin structură înclinat către percepţia prioritară a urîtului, cu vîrsta, această persoană va deveni insuportabilă pentru cei din jur. Le va tăia tot cheful de a mai face ceva. Ce spunea ea este, fără îndoială adevărat. Se întîmplă, însă, şi ca oamenii să se lase influenţaţi nu de proximitate, ci de context - "tristeţe mare-n jur" - şi să folosească, mai mult sau mai puţin conştient, contextul pentru a-şi justifica un fel de lehamite de a se implica în gesturi constructive, un fel de pasivitate. Fără îndoială, contaguine există şi nimeni nu scapă Zeitgeist-ului, dar pînă la urmă relaţia între individ şi context are şi determinări strict personale. Iată, de pildă, treaba cu moda. Se poartă negru de o grămadă de vreme. La "Mall", într-un micuţ spaţiu cu vestimentaţie feminină nu găseşti decît lucruri negre şi pe ici pe colo ceva gris. Mai ciudat pare unora că umblă cerniţi şi îndoliaţi tinerii şi nicidecum adulţii şi vîrstnicii. Negrul a devenit emblemă identitară pentru preadolescenţi şi mai ales pentru fete. Astăzi tinerii au confiscat identitar discoteca şi negrul. Ceea ce susţin istoricii culturali privind valorile coloristice ale vestimentaţiei, încă din Evul Mediu contrazice prezentul: "nebunia tinereţii se potolea prin culori întunecate; moda îi şade bine tinereţii, perioadă strălucitoare, între cenuşiul copilăriei şi culorile spălăcite şi negre ale maturităţii şi bătrîneţii" ("Istor