...Un orăsel ca atâtea altele, din regiunea dealurilor valahe, ăntesat, ăn ultimii trei-patru ani, datorită snobismului si unor interese obscure ale marilor ămbogătiti, fie cu "megaviloaie", fie cu adevărate castele de beton, pe ale căror fatade se lăfăie prostul gust: pusculite pentru fondurile acumulate nu se stie (ba se stie!) cum, spălătoríi de bani murdari, posibile resurse de noi câstiguri, creatii din nimic, adică din sume furate ("neperformant" ămprumutate) de la băncile apoi falimentare, ori din imense bacsisuri pentru ănchis ochii (zise "comisioane"), sau (si) arogante atestări ale succesului ăn "afacerile" tranzitiei. ăn majoritate comasate (sí ca să fie "entre nous", ca vechii nomenclaturisti, spre a-si simti umerii alături ăn solidară ăntresustinere), ăn adevărate cartiere ale "Primăverii", ele contrastează cu micile case ale localnicilor (ăn genere nu prea "usi de biserică" nici ei), sau cu mult mai modestele "case de odihnă" care se mai puteau face ăn "Epocile de aur", sau chiar cu frumoasele vile ale "nationalizatilor", dăruite unora dintre fostii privilegiati ai "Epocilor" Dej ori Ceausescu - ănsă care erau, totusi, mai temători ăn afisarea prea-plinului. Aceste imense cavouri (iată, fără voie, ămi evocă noul cavou faraonic, devenit celebru, de la Bellu) sunt, mai toate, nelocuite (sí pentru că putini proprietari posedă doar o singură casă), sterpe de suflet, bântuite, ăn dosul ferestrelor parcă moarte, de golul uman al rapacitătii cinice. Imitatia de châlet helvet sau tirolian nu este ănviorată de flori ăn jardiniere, pajistile pe care s-au ăncrustat se retrag cu sfială (am mai găsit - fiind, pe alocuri, pământuri ăncă virgine - ceea ce vor fi ultimele brânduse, ultimii clopotei sau garofite de munte), pe ăntinderile de teren fie s-au tăiat arborii, fie n-au fost plantati altii noi, iar făloasele excrescente ale tonelor de beton