Intrarea pedeseristilor în penumbră, la nici o lună după congresul à la Ceausescu si după propunerea candidaturii lui Ion Iliescu e cel putin ciudată. În loc să apese, în prag de iarnă, pe faimoasa pedală a "nemultumirii populare", ei par să se fi refugiat prin talk-show-uri si dezbateri cu iz intelectual. E o strategie catastrofală, pentru că "textele" unor Văcăroiu, Mitrea, Opreanu - ca să nu mai vorbesc de clasicii Năstase si Iliescu -, în dogita limbă de lemn moscovită, sună mai deprimant decât buciumul eminescian (în lectura lui Sadoveanu!)

Nu stiu dacă la mijloc o fi vreo strategie gândită în laboratoarele alchimistului Iliescu sau, pur si simplu, s-a terminat rezerva de carburant. Nu-mi explic altfel de ce vârfurile de lance comunist-patriotarde ale partidului (azimut Dumitrascu-Nicolaescu) au fost lăsate să zburde atât de imprudent pe la diverse posturi de televiziune. Prezenta lor catodică oferă, într-adevăr, enorme episoade amuzante. Întrebat cum de, în trei ani de la pierderea puterii, PDSR-ul n-a fost capabil să aducă oameni noi, Ion Iliescu răspunde serafic: "Dimpotrivă, avem foarte multi oameni noi! De pildă, Nicolae Văcăroiu, care pe când era prim-ministru nu făcea parte din partid!" Să ne mai mirăm că, fandând cu atâta nerusinare, dl. Iliescu va deveni presedinte pe viată?

Cu despletirile stil Ana Ipătescu ale regizorului Măriei-Sale, Sergiu Nicolaescu, ne-am obisnuit de mult. Vor rămâne pe vecie în amintirea natiei explicatiile savante privind ricoseurile gloantelor teroriste, în decembrie 1989, din toaleta personală: o poveste (fără comisari comunisti) a cărei imbecilitate era întrecută doar de comicul ei. O adevărată cliocomicologie pentru uzul teroristilor, dar si al istoricilor. După cum iesirile la scenă deschisă, stabilite în studiourile de montaj ale partidului, au ceva din picanteria unei întâlniri cu trecutu