Modernismul românesc. Arhitectura Bucurestiului 1920-1940 - un tom robust "editat, tipărit si legat ăn Statele Unite ale Americii", cum spune caseta tehnică a editurii (MIT Press) - este prima publicatie internatională ăn limba engleză despre arhitectura din România si contine un studiu despre felul cum arhitectura modernistă a pătruns ăn viata societătii interbelice si despre impactul produs de noua cultură a spatiului asupra organizării urbane a Bucurestiului. Autorii sunt amândoi arhitecti. Luminita Machedon are o dublă biografie profesională, de cercetător si bun cunoscător al culturii arhitecturale interbelice si de arhitect "la plansetă" ăn Bucuresti. Ernie Scoffham, profesor de arhitectură urbană la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie a participat la programul de cooperare academică cu Universitatea de Arhitectură din Bucuresti.
Volumul are 264 pagini si cam tot atâtea ilustratii - multe fotografii de epocă, imagini de arhivă, planuri, desene de arhitect. Un admirabil text despre A fi român (On Being Romanian) de Serban Cantacuzino precede unsprezece capitole: Introducere; Contextul istoric, urban si arhitectural; Pionierii modernismului; Manifestările modernismului - teorie si publicatii, expresia estetică; Orasul din grădină; Programul de locuinte ieftine ("locuirea democratică" - dacă e să traducem exact); Vila; Blocul de apartamente; Programele publice; "Muncă si voie bună" - expozitii, clădiri industriale. Un capitol de ăncheiere face sumarul evolutiilor si tendintelor ăn arhitectura Bucurestiului după 1989.
Din pornire, studiul nu pune ăn balantă calitatea si caracteristicile modernismului românesc ăn comparatie cu alte ramuri "nationale" ale fenomenului, international prin program si convingeri, de altfel. Chiar dacă autorii, după propria lor mărturisire, nu au vrut să stabilească surse, merite si ierarhii, chestiunea
