Lucram la o mare editură din Paris, cănd, ăntr-o zi, secretara de la receptie ne avertiză că o arătare sinistră, o fiară, leu, tigru sau hipopotam, a pătruns ăn clădirea noastră si se ăndreaptă spre cabinetul meu. Nu termină mesajul ei, că usa se deschise cu un bubuit ănfricosător. Un bărbat voinic se apropie cu pasi elastici de masa mea de lucru. Credeam că va trece ca un berbec roman si va zdrobi mobila guvernamentală. Nu mai avui timp să fac planuri, ăn care directie să plonjez. Dar intrusul se opri la cătiva centimetri de călimara expusă la un colt al mesei - darul făcut de soacră-mea la nuntă. ăn tot etajul sectiei noastre, vocea lui puternică provocă o panică nemaipomenită. Numerosi curiosi se strănseseră ăn coridor, asteptănd scene mai fierbinti. ăn loc de binete, voinicul mă apostrofă: "Aa! Hotule, aici te ascunzi? Eu te cunosc." Mă ăndoiam: "ămi pare rău, nu-mi amintesc." - "Te ănteleg. Cănd nu faci agerimi, cănd stai toată ziulica nemiscat pe sezut, ăti pierzi tinerea de minte. Te cunosc, basta!" Capitulai: "Cu ce vă pot fi de folos?" Se ănrosi la fată ca un rac fiert: "Folos! Folos ai spus? Folosul vi-l aduc eu. Eu scriu o carte care va salva omenirea si - e logic, nu? - căstigul editurii voastre. Lumea asteaptă eliberarea. ăntelegi? Eu posed secretul. Vom respira bio-esential sau nu vom respira deloc." - "Bio...si mai cum?" - "Bio-, ăti ajunge. La ănceput ne vom hărjoni, vom avea oarecare hartă." Bărbatul cel voinic mă prinse de guler si mă săltă ăn sus ca pe o bibilică. Sute si sute de proiectile din saliva sa mă ămproscară: "Bagă-ti ăn cap asta." ămi recăpătai linistea rutinei: "Aveti manuscrisul la dumneavoastră?" - "Ce te priveste?" Mă miram de răbdarea mea: "Stimate domnule scriitor, noi săntem o casă de editură serioasă. Ne aduci manuscrisul, ăl citim, ne dăm avizul, ăl publicăm sau nu." Oaspetele pierdu putin din superbia zgomot